Numarul de angajati ai Postei Romane si salariile din companie vor scadea in perioada urmatoare, ca urmare a diminuarii volumului de prestatii postale, la nivel national si international, potrivit operatorului de profil, detinut de Ministerul Comunicatiilor.
"Scaderea volumului de prestatii postale la nivel national si international determina reducerea necesarului de forta de munca. Cea mai recenta normare efectuata in cadrul Postei Romane, cu acordul scris al sindicatelor, a inclus verificarea si actualizarea datelor de trafic si a volumului de prestatii postale si a indicat o serie de diferente semnificative fata de volumul de munca estimat acum patru ani", se arata intr-un comunicat al Postei, scrie Mediafax.

Conducerea Postei Romane, de comun acord cu salariatii, cauta solutii "pentru a pastra echilibrul intre drepturile salariale si volumul real de activitate", potrivit sursei citate.

"Conducerea Postei Romane a incheiat cu Sindicatul Lucratorilor Postali din Romania, in septembrie 2012, un acord care prevedea, printre altele, aplicarea rezultatelor normarii efectuate in anul 2011", se mentioneaza in comunicat.

Astfel, in octombrie 2012 conducerea Postei Romane si sindicatul au convenit culegerea datelor de trafic aferente lunilor septembrie si octombrie 2012, in vederea estimarii necesarului de personal de exploatare postala precum si pentru gradarea agentiilor postale.

"In cadrul normarii realizate, fata de ultimele date existente (din anul 2009), s-au constatat o serie de diferenta majore la nivelul distantelor parcurse zilnic de catre agentii si factorii postali. De exemplu, in mediul rural, in urma verificarii datelor pentru 2.642 de agentii postale totalul real al distantelor parcurse a fost de 39.341,77 km, comparativ cu valoarea de 61.330,37 km luata in calcul in anul 2009", se arata in comunicat.

Distantele parcurse de agentii si factorii postali au o pondere insemnata in stabilirea timpului de lucru si a necesarului de forta de munca in Posta Romana.

"Avand in vedere diferentele semnificative fata de valorile reale cu privire la distantele parcurse si corelandu-le cu scaderea numarului de prestatii postale, conducerea Postei, de comun acord cu salariatii, cauta solutii pentru a pastra echilibrul intre drepturile salariale si volumul real de activitate. Conducerea Postei a luat decizia ca incepand cu acest an, evaluarea si cuantificarea datelor de trafic si a volumului de prestatii postale sa se realizeze periodic, de doua ori pe an.

Astfel, se va imbunatati nivelul calitativ si eficienta serviciilor postale, optimizand activitatea companiei", se mai spune in comunicat.

Posta Romana este cel mai mare operator de profil si dispune de o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.
Actionarii operatorului sunt Ministerul Comunicatiilor, cu o participatie de 75%, si Fondul Proprietatea, care detine 25% din capital.

In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, in timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, compania avand 32.124 angajati, conform datelor transmise Ministerului Finantelor Publice.

Autoritatile vor sa privatizeze in acest an operatorul national postal, pentru care asteapta oferte pana la finele lunii mai.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri