Kingfisher nu a dezvaluit suma tranzactiei, care urmeaza sa fie finalizata in urmatoarele doua luni, relateaza Mediafax.

Magazinele din Romania urmeaza sa fie reconfirgurate in formatul Brico Depot, utilizat de grupul britanic in Franta si Spania.

"Bricostore Romania a inregistrat vanzari de 131 milioane de euro anul trecut si profit EBITDA de 5 milioane de euro. Este unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj din Romania, cu magazine bine amplasate. Folosind formatul Brico Depot, exista posibilitatea cresterii afacerii pe termen lung la circa 50 de magazine", se arata intr-un comunicat al grupului britanic.

Romania este o piata atractiva, in crestere, pentru bricolaj. Piata organizata de profil s-a triplat in perioada 2005-2011, la circa 1 miliard de euro, se arata in comunicatul grupului britanic.

"Piata de amenajari interioare din Romania are un potential solid de crestere, iar magazinele pe care le cumparam se afla in locatii bune", a declarat directorul general al Kingfisher, Ian Cheshire.

Citeste si:

Dupa preluarea celor 15 magaizne, Kingfisher ajunge la aproximativ 1.050 de unitati in noua tari din Europa si Asia.

Kingfisher a inregistrat vanzari de 10,57 miliarde de lire sterline (12,3 miliarde de euro) pentru anul fiscal incheiat in ianuarie, in scadere cu 2,4% fata perioada similara a anului anterior.

Compania Bricostore face parte din grupul Bresson, cu activitati in sectorul de retail. Bresson detine in prezent in Franta supermagazinele alimentare Monoprix si spatiile comerciale But, destinate articolelor de mobilier.

Pe piata romaneasca de bricolaj functioneaza companii precum Ambient, bauMax, Bricostore, Dedeman, Hornbach, Mr. Bricolage, OBI si Praktiker.