Intrucat totalul sumelor restante este foarte mare, plata a fost esalonata in doua transe. Transa unu va fi achitata in cursul lunii aprilie 2013 si va fi limitata la un maxim de 4000 lei / persoana. Cea de a doua transa va insemna achitarea diferentei si va fi distribuita in trimestrul trei al anului curent. Suma totala distribuita in cadrul acestei prime transe de achitare a creantelor salariale restante este de circa 4.100.000 lei.

Conform Legii 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, prin aceasta accesare de fond este inclus la masa credala a SC SRL si Fondul de garantare, cu suma corespunzatoare salariilor restante achitate astfel.


Datorii uriase in Romstrade

Valoarea creantelor inscrise de creditorii constructorului Romstrade in tabelul preliminar se ridica la 3,37 miliarde lei (772 milioane , la cursul de marti), admisa fiind suma de 2,9 miliarde lei (665 milioane euro), din care 1,66 miliarde lei (380 milioane euro ) sunt creante sub conditie.

Cei mai mari creditori ai companiei de constructii controlata de omul de afaceri (foto), conform sumelor admise, sunt BCR (303,49 milioane lei), (235,8 milioane lei) si EximBank (166 milioane lei), potrivit datelor Casei de Insolventa Transilvania (CITR).

Citeste si:

Romstrade a devenit in ultimii ani unul dintre cei mai mari constructori romani dupa castigarea mai multor contracte cu statul, multe acorduri importante fiind insa reziliate in ultimele luni.

Compania de constructii este una dintre cele mai importante companii controlate de Iordache, alaturi de compania de transport aerian low-cost . Potrivit celor mai recente date disponibile, Romstrade a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de 540 milioane de lei.