Producatorul brasovean de haine si accesorii Inex Style isi extinde reteaua de magazine Mathilde si in Bucuresti, in urma unei investitii de 45.000 de euro.
Reprezentantii companiei se asteapta ca prima unitate deschisa in Capitala sa aduca o crestere de 15% a afacerilor companiei in acest an.

"Dupa 9 ani de experienta, facem un pas in fata in strategia de business, investind in comertul stradal din Bucuresti. Am ales in 2013 cea mai mare piata a fashion-ului din tara pentru ca am ajuns la maturitatea evolutiei brandului, iar cresterea organica a business-ului ne permite sa privim viitorul cu optimism", a declarat, intr-un comunicat, Razvan Ghesea, directorul general Mathilde.

Magazinul este situat pe bulevardul Nicolae Balcescu si dispune de un spatiu comercial de 60 metri patrati si cinci angajati.

Extinderea in Bucuresti marcheaza inaugurarea celui de-al saptelea magazin propriu si a celui de-al treilea magazin stradal din retea. Mathilde este prezent in Baia Mare, Brasov, Cluj-Napoca, Constanta (Vama Veche), Iasi si Timisoara. In plus, brandul Mathilde este disponibil in reteaua partenerilor din Barlad, Braila, Calarasi, Campulung Moldovenesc, Galati, Ploiesti, Onesti, Radauti, Targu Jiu, Tecuci, Zalau.

Investitia in amenajarea magazinului si stocul de produse atinge valoarea de 45.000 de euro, iar reprezentantii companiei estimeaza ca aceasta va fi amortizata in trei ani. Noul magazin va aduce un plus de 15% la cifra de afaceri in 2013.

La nivel national, Mathilde numara 50 de angajati, 350 metri patrati in magazinele proprii si un sediu propriu de productie, situat in Brasov. Produsele Mathilde sunt comercializate si online.

Inex Style are ca asociat unic pe Matilda Ghesea.

Sursa foto: captura mathilde.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri