Proprietara firmei care produce magiunul de Topoloveni, Bibiana Stanciulov (foto), a declarat ca incaseaza de la hipermarketuri 9 lei pentru un borcan de magiun, iar in rafturi acesta se vinde cu 20-23 de lei.
Proprietara firmei Sonimpex Topoloveni crede ca romanii nu vor renunta la produsele alimentare traditionale, chiar daca preturile unora dintre acestea pe rafturile magazinelor sunt mari. Ea a adaugat ca niciun producator roman "nu are nesimtirea" ca in aceste conditii sa puna niste preturi mari.

"Dar in conditiile in care eu incasez 9 lei si pe mine ma injura toata lumea pentru magiunul meu, toti ma injura la pret, eu ce sa fac? Nu am alegere", a spus Stanciulov, potrivit Mediafax. Aceasta a adaugat ca borcanul de magiun se vinde in hipermarketuri cu 20-23 de lei.
"Despre asta discutam, ca sa nu ma mai injure nimeni pe mine cand vorbim despre magiun", a mai spus ea.

Stanciulov a explicat ca pretul de plecare in discutiile cu hipermarketurile, pentru un borcan de magiun, este de 15 lei, din care incaseaza efectiv 9 lei, restul scazandu-se din pretul initial, ca taxe de marketing, promovare, taxe de revista etc. percepute de magazin.

"Dumnezeu stie unde se duce diferenta de la 9 lei la 20-23 de lei", a mai spus ea.

Potrivit patronatului din industria conservelor Romconserv lanturile de hipermarketuri impun taxe foarte mari pentru produsele romanesti pe rafturi, care ajung la peste 50% din pret, le pozitioneaza pe rafturi in zone fara vizibilitate si la platesc de multe ori sub costul de productiei.



"Pentru produsele romanesti se platesc in lanturile de retail taxe foarte mari, impuse pentru listare, deschidere de magazine noi, servicii marketing si promovare, care nu au justificare. Se impune contract si plata lunara de servicii de mercantizare, care nu sunt eficiente", a declarat Aurel Tanase, presedintele Romconserv.

El a adaugat ca produselor romanesti nu li se acorda atentie in magazine, iar cele de import sunt pozitionate mult mai favorabil.
In schimb, reprezentantii marilor retele comerciale afirma ca niciun furnizor al marilor retele comerciale nu este favorizat in detrimentul altuia, iar majoritatea magazinelor au implementat politici antidiscriminatorii.

"AMRCR este o asociatie profesionala care nu detine si nici nu trebuie sa detina informatii despre contractele comerciale existente intre membrii sai si furnizorii sau clientii lor. Dorim sa subliniem ca toti jucatorii de pe piata si membri aiasociatiei trebuie sa respecte termenele maxime de plata de 60 de zile prevazute de legea 72/2013", se arata intr-un comunicat transmis de Asociatia Marilor Retele Comerciale.

Citeste Magiunul bunicii in era capitalista: Reteta afacerii de la Topoloveni


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri