"Sunt patru companii foarte mari care au anuntat deja intentia si pana la board-ul FMI din iunie o sa avem procedura finalizata", a spus Ponta, miercuri, citat de Mediafax.

Premierul a aratat ca procedura de privatizare se desfasoara conform prevederilor recomandate de consultant, iar ceea ce este important este ca nu pot participa "tot felul de oameni", cum a fost in cazul Oltchim.

De asemenea, intrebat daca prevederea privind participarea la licitatie a unor asocieri de companii nu poate duce la un nou caz Oltchim, Ponta a spus ca e nevoie de investitii foarte mari la CFR Marfa, iar cei care participa se pot asocia pentru a investi.

"Pai trebuie si 30 de milioane de euro activitate in domeniu. Nu stiu daca domnul Diaconescu are", a mai spus premierul.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat recent ca dupa cedarea a 51% din actiunile CFR Marfa statul roman va putea impiedica vanzarea companiei la fier vechi, iar conditiile restrictive impuse in caietul de sarcini nu vor permite inscrierea la licitatie a unor "geambasi".

Citeste si:

Fenechiu a spus ca si-ar dori ca privatizarea sa fie realizata cu o companie care sa dezvolte transportul feroviar de marfuri in Romania.
Privatizarea CFR Marfa este unul din angajamentele asumate de Guvern prin acordul cu FMI.

Licitatia pentru pachetul de 51% din actiunile CFR Marfa va porni de la un pret de 180 milioane de euro, iar castigatorul licitatiei va fi stabilit la jumatatea lunii iunie.

Procedura va avea trei etape - precalificare, negociere pe baza de oferte preliminare si neangajante, respectiv licitatie cu oferta in plic.