Profitul EBITDA al grupului ceh CEZ in Romania a crescut cu 22% in primul trimestru, de la 1,4 miliarde de coroane cehesti in primele trei luni ale anului trecut la 1,8 miliarde de coroane (70,4 milioane de euro) in acest an, ca urmare a impactului finalizarii parcului eolian de la Cogealac.
Pe segmentul de productie si trading, CEZ a inregistrat in Romania un castig inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) de 1,4 miliarde de coroane (54,76 milioane de euro), in urcare cu 60% fata de 800 milioane de coroane in perioada similara a anului trecut.

Rezultatul a fost influentat de cresterea productiei parcurilor eoliene Fantanele si Cogealac (judetul Constanta), precum si de startul acordarii unui numar sporit de certificate verzi la sfarsitul anului trecut, se arata intr-un raport al grupului, noteaza Mediafax.

Cele doua parcuri eoliene, cu 240 de turbine, au produs in primul trimestru 408 GWh, in crestere cu 41% de la circa 300 de GWh anul trecut.

Operatiunile de distributie si vanzare din Romania au consemnat un profit EBITDA de 400 milioane de coroane (15,6 milioane de euro), in scadere cu 35% fata de 600 de milioane de coroane anul trecut. In primul trimestru din 2012, rezultatul diviziei de vanzari a CEZ Romania a fost influentat pozitiv de o plata extraordinara in contul datoriilor CFR.

CEZ se asteapta in acest an la o crestere a profitului EBITDA in Romania cu 1,1 miliarde de coroane, de la 5,1 miliarde de coroane raportat pentru anul trecut. Evolutia ar trebui sa fie sustinuta de cresterea productiei de energie a parcurilor eoliene.

La nivel de grup, CEZ anticipeaza o scadere a EBITDA de la 85,8 miliarde de coroane in 2012 la 81 miliarde de coroane.

Castigul EBITDA al grupului CEZ a urcat cu 8% in primul trimestru, la 28,3 miliarde de coroane (1,1 miliarde de euro), iar profitul net cu 24%, la 17,9 miliarde de coroane (700 milioane de euro).

CEZ a intrat pe piata romaneasca de energie in 2005, prin preluarea filialei de distributie si furnizare de energie Electrica din Oltenia, si s-a extins avand in prezent si operatiuni de productie a energiei electrice, in turbine eoliene si microhidrocentrale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri