"Ar fi neverosimil sa ne spuna Astra ca nu sunt indeplinite conditiile (pentru a se incadra la plata despagubirilor - n.r.). Inteleg ca Astra s-a reasigurat la unele dintre cele mai mari companii din lume. In opinia mea, Astra joaca cartea sistemului de asigurari din Romania pentru ca rezolvarea litigiului ar putea sa sporeasca prestigiul domeniului de asigurari din Romania", a declarat Vosganian joi, intr-o conferinta de presa, citat de Mediafax.

Oltchim a incheiat in 2011 la Astra Asigurari o polita de asigurare impotriva deficientelor de conducere in valoare de 10 milione de euro, pentru care combinatul este cu plata la zi a primelor de asigurare, de 3.000 de euro pe luna, polita fiind reinnoita anual.

Ministrul a precizat ca polita de asigurare a fost gasita in arhiva Oltchim in urma cu o luna, iar autoritatile au semnalat Astra Asigurari printr-o scrisoare trimisa la 30 aprilie ca datoreaza 10 milioane de euro combinatului Oltchim, fara a primi un raspuns pana in prezent.

Citeste si:

Suma de 10 milioane de euro ar putea reprezenta una din sursele de finantare de care Oltchim are nevoie. Alte surse de venituri suplimentare pot fi traderii si procedurile de sale&lease-back, prin care instalatiile combinatului pot fi vandute si reinchiriate.

"Astazi are loc adunarea creditorilor la Oltchim si vom vedea care sunt posibilitatile de finantare in continuare a combinatului. Orice implicare a institutiilor statului in finantare se poate lovi de obstructia Comisiei Europene. Noi suntem in legatura cu Consiliul Concurentei si am spus in Guvern ca miercurea viitoare vreau sa fac o comunicare cu necesarul de finantare. Din necesarul de 50 de milioane de euro, 30 de milioane de euro pot fi obtinuti din materii prime si asta se intampla si in prezent. De aceea, Oltchim si-a marit capacitatea de patru ori", a mai spus Vosganian.
Combinatul din Ramnicu Valcea se afla in insolventa din luna ianuarie a acestui an.