Tocmai de aceea, Guzu si-a dorit ca intr-o buna zi sa revina la cele deprinse din copilarie, iar din 2005 a inceput sa achizitioneze terenuri in zona casei parintesti din zona Panciu din Vrancea.

“M-a chemat Glasul Pamantului. Acolo m-am nascut, iar in copilarie faceam vin impreuna cu bunicul meu. Imi aduc aminte ca pe atunci lucram la vie si ma familiarizam cu ceea ce inseamna acest domeniu viticol”, a declarat Guzu intr-un interviu acordat wall-street.ro.

Pasiunea pentru agricultura s-a materializat abia din anul 2005, prin cumpararea unei jumatati de hectar de vie in comuna Tifesti din judetul Vrancea.

“De atunci am prins gustul investitiilor in acest sector, am cumparat terenuri, plantatii, suma care s-a ridicat la circa 4 milioane de euro in vie si in crama. Mai tarziu au venit si investitiile in livada de fructe unde pana acum au fost investite peste 5 milioane de euro”, a spus antrenreorul roman.

Productia efectiva de vinuri a lui Guzu a inceput din 2009.

Omul de afaceri vrincean a investit pana acum in Romania circa 14 milioane de euro, 20% din valoare fiind obtinuta din fondurile europene.

“Vreau ca rezultatele muncii pe care o fac sa aiba un impact social. Daca te pasioneaza ceea ce faci poti sa atingi excelenta in domeniu, iar rezultatele muncii vor avea un impact pozitiv, iar societatea te va recompensa la un moment dat intr-un anumit fel”, sustine omul de afaceri.

Romania, o tara dominata de importurile de vin

In opinia lui Daniel Guzu, piata de vinuri din Romania reprezinta una dintre cele mai mari provocari, situandu-se la un nivel de peste 350 de milioane de euro.

“Piata de vinuri este foarte mare la noi in tara, fiind dominata de produse din import. Producatorii locali nu fac fata cererii ridicate de pe plan local, astfel ca importurile depasesc 50%. Piata s-a ridicat la 350 de milioane de euro, din care sub 1% este reprezentat de productia proprie de vinuri. Vanzarile produse sub brandul Casa Panciu, Setila sau Sagio s-au ridicat anul trecut la aproximativ un milion de euro”, a declarat Daniel Guzu”, apreciaza Guzu.

Totodata, el subliniaza ca nivelul calitatii din piata a crescut extrem de mult in ultimii ani, ajungand sa avem standarde de top in industria de profil.

Chiar si asa, Guzu este de parere ca cea mai mare amenintare in industria profil nu este neaparat reprezentata de numarul mare de produse importate ci de nerespectarea legislatiei din piata.

“Cea mai mare amenintare este nerespectarea legislatiei, precum folosirea unor substante interzise (pastile) care conduc la falsificarea vinurilor”, sustine proprietarul Natura SRL si al producatorului de materiale pentru constructii Duraziv.

“Te costa sute de euro ca sa intri cu un produs intr-un hipermarket”

Omul de afaceri spune ca pentru a intra cu un produs intr-un hipermarket producatorii platesc sute, poate chiar mii de euro pentru loturile pe care vor sa le comercializeze intr-un astfel de magazin.

“Se platesc taxe care se pot ridica si la cateva sute de euro intr-un magazin pentru fiecare produs comercializat. In cazul vinurilor, cheltuielile de productie presupun in primul rand un tarif de imbuteliere si filtrare, urmat de cel de ambalare, dar si cele de distributie, marketing sau taxa perceputa in magazinele de specialitate. Toate aceste costuri fac ca un produs sa fie si in acest caz de trei ori mai scump pe raftul unui magazin specializat sau la hipermarket”, a precizat Guzu.

Citeste si:

In ceea ce priveste bauturile racoritoare carbogazoase, antreprenorul roman sustine ca pretul poate fi si de trei ori mai mare la vanzare in special datorita cheltuielilor de marketing care sunt extrem de mari.

2012, cel mai bun an pentru vinuri din ultimii ani

In opinia lui Guzu, anul 2012 a fost unul dintre cei mai buni pentru producatorii de vinuri din ultimii ani.
“Acest lucru a fost datorat toamnei calduroase de anul trecut care a favorizat productia unor soiuri de struguri de calitate. Daca in acest an vremea va fi la fel vom putea asista la o productie si mai buna decat cea de anul trecut. Important este ca de acum incolo sa nu ploua cu piatra, pentru ca in acest fel sa nu fie afectata productia”.

Potrivit lui Guzu, romanii prefera vinurile albe demiseci si demidulci.

Intrarea pe segmentul sucurilor naturale si al gemurilor din fructe

In toamna anului trecut, Daniel Guzu a anuntat intrarea si pe segmentul productiei de sucuri naturale si gemuri din fructe sub brandul “Ana are”.

Guzu intra pe un nou segment de business: lanseaza gama de produse alimentare naturale ,,Ana are"

Guzu intra pe un nou segment de business: lanseaza gama de produse...

Aceasta gama cuprinde dulceturi si sucuri care contin doar elemente naturale, fara aditivi sau indulcitori. In cazul dulceturilor, zaharul a fost inlocuit cu suc de mere.

Produsele sunt realizate in cadrul sectiei de sucuri de la Casa Panciu, care dispune de o hala ultramoderna prevazuta cu 11 celule, avand o capacitate de depozitare de 1.500 tone. Aici sunt produse sucuri de mere si dulceata de visine, cirese si de nuci verzi. Alaturi de sectia de sucuri in satul Sarbi, comuna Tifesti din Vrancea, Daniel Guzu mai detine podgoria, crama si o livada.

Pentru acest an, Daniel Guzu si-a propus sa extinda gama de produse, in special pe cea de sucuri, urmand sa produca noi sortimente de produse, in productie fiind pregatiti circa 1 milion de euro pentru investitii.

Investeste 500.000 de euro intr-o pensiune

Guzu si-a propus ca pana la finalul acestui an sa deschida si o pensiune in regiunea Panciu, in urma unei investitii de aproape jumatate de milion de euro, scopul sau principal fiind promovarea produselor alimentare si viticole ale companiei.

Viitoarea pensiune va avea circa 25 de camere.

Vinurile si produsele sub brandul “Ana are” se gasesc si in marile lanturi de hipermarketuri din Romania, dar si in magazinele de specialitate.

Productia alimentara a lui Daniel Guzu este operata prin intermediul firmei Natura SRL, a carei afaceri s-au ridicat anul trecut la circa 2 milioane de euro.

Antreprenorul roman mai detine si compania producatoare de materiale pentru constructii Duraziv, a carei afaceri s-au ridicat in 2012 la peste 18 milioane de euro.