Cei aproape cinci ani de criza si-au pus puternic amprenta asupra managerilor din companii, acestia fiind cei care resimt cel mai puternic presiunile puse atat asupra lor, cat si asupra oamenilor din subordine. Afla cum ii poate ajuta trainingul sa depaseasca contextul economic actual.
"Oamenii sunt din ce in ce mai epuizati de efortul continuu de a genera vanzari si de a mentine pe linia de plutire organizatia pentru care lucreaza. Dupa atatia ani in care au tot asteptat finalul crizei, isi fac loc oboseala si stresul. Primii afectati sunt managerii, pentru ca ei resimt si presiunile angajatorilor si stresul dat de coordonarea oamenilor din subordine. De aceea, tot mai des, companiile solicita pentru ei workshop-uri de managementului stresului", a declarat pentru wall-street.ro Oana Scarlat, director de marketing in cadrul companiei de training EXEC-EDU.

Potrivit acesteia, piata de training pentru manageri a suferit, in ultimii ani, o transformare dramatica, micsorandu-se semnificativ ca volum si diversificandu-se din punctul de vedere al ofertelor si formelor de invatare.

"A trecut treptat, din zona consumerismului, inainte de 2008, catre austeritate dupa anul de gratie 2009 si s-a intors in prezent la matca, adica la formarea acelor competente de baza, fara de care nici un manager nu poate fi performant", a explicat Oana Scarlat.

Managerii invata din jocuri

In contextul economic dificil din prezent, se manifesta o tendinta a managerilor de a apela la forme inedite de dezvoltare, care depasesc granitele trainingurilor clasice si capata statutul unor adevarate experiente.

"Acestea au atat rol de crestere a competentelor, cat si de detensionare si de catalizatori de entuziasm si energie. Cu cat experienta de invatare este mai intensa si implica mai multa interactiune, cu atat satisfactia participantilor este mai mare. In aceasta categorie intra simularile de business, jocurile de rol si, in general, jocurile de orice tip, in care esentiale sunt originalitatea trainerului si felul in care acesta valorifica rezultatele si ofera feedback", a mai spus Scarlat.

Cu totii vor sa isi foloseasca mai eficient timpul

Odata cu aparitia si manifestarea crizei, multi manageri au devenit constienti de propriile limitari, iar scaderea resurselor a avut ca efect imediat nevoia de a valorifica mai bine resursele existente, a precizat directorul de marketing al companiei.

"Eficienta este cuvantul care apare tot mai des in vocabularul companiilor de orice tip. Nevoia de eficientizare a activitatii se concretizeaza in cereri de cursuri precum Managementul proiectelor, Eficienta si productivitate, Managementul timpului", a afirmat aceasta.

Mai mult, in contextul actual, in care resursele sunt tot mai limitate, concurenta acerba, clientii tot mai sofisticati si mai pretentiosi managerii apeleaza la dezvoltarea unor competente de baza, ignorate in ultima vreme, pentru a obtine performante maxime de la oamenii din subordine.

Astfel, ei se concentreaza pe capacitatea de a comunica eficient, abilitatea de a negocia, de a motiva echipa, de a genera rezultate, folosind metode precum coaching sau mentoring.

"Toate acestea vin din sfera abilitatilor de lider, fara de care un manager, oricat de dotat din punct de vedere al competentelor tehnice, nu poate avea succes. Pentru cursurile de leadership si, in general, de soft skills au fost alocate in ultimul an, conform ultimelor date ale companiei EXEC-EDU, de doua ori mai multe zile de curs fata de cele dedicate cursurilor «hard», precum finante, marketing sau resurse umane", a adaugat Scarlat.

Managerii vor sa invete din experientele altora

Pe fondul crizei economice, managerii au dezvoltat nevoia de a invata din experientele altora, de a face schimb de idei si de contacte, crescand astfel investitiile in programele open.

"Invatarea a devenit sociala. In afara construirii si exersarii in timp a unor competente solide, programele de management mai ample au avantajul interactiunii cu ceilalti participanti. Din discutiile cu absolventii programelor noastre, acestia apreciaza schimbul de opinii cu alti manageri cu experienta si networking-ul care, de multe ori, creeaza relatii de business si parteneriate pe termen lung. Poate tocmai de aceea, tot mai multi manageri decid sa investeasca pe cont propriu in programe open", a precizat Oana Scarlat.

Ea a adaugat ca inainte de toate pentru a depasi contextul economic actual un manager trebuie sa aiba o gandire strategica, sa identifice punctele tari si zonele de imbunatatire din mediul intern al organizatiei si sa sesizeze principalele oportunitati si riscuri care apar in mediul extern.

"A fi un bun strateg devine cu atat mai important cu cat mediul economic este mai nesigur. De aceea, foarte des sunt solicitate cursurile de strategie, in care se pune accentul pe exprimarea si comunicarea valorii, misiunii si viziunii companiei si pe dezvoltarea unei culturi organizationale puternice. Preocuparea angajatorilor pentru astfel de programe are in vedere cresterea abilitatii managerilor de mijloc si de top de a dezvolta strategii viabile, si de a gandi creativ pentru mentinerea avantajului competitiv, in conditiile unei competitii din ce in ce mai dure si a unui mediu economic nefavorabil", a incheiat Oana Scarlat.

Compania EXEC-EDU, creata de scoala de afaceri ASEBUSS, ofera un portofoliu diversificat de cursuri de management si leadership standard si adaptate, contribuind de-a lungul timpului la dezvoltarea manageriala a peste 8.000 de manageri si antreprenori.
EXEC-EDU este unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata programelor complexe de instruire manageriala si consultanta din Romania.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri