Interviu cu dl. Cristian ADOMNTEI, Presedintele Consiliului Judetean Iasi
1. Care sunt principalele obiective ale Forumului Economic al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru?

Forumul Economic al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru isi propune dezvoltarea relatiilor transfrontaliere la granita de est a Uniunii Europene, mai exact intre Romania, Republica Moldova si Ucraina. Vrem sa cream legaturi puternice intre partile implicate care sa genereze o amplificare a schimburilor comerciale si economice, parteneriate in domeniul cercetarii aplicate si a inovatiei universitare. In contextul actualei crize, astfel de colaborari reprezinta oportunitati care pot fi fructificate in beneficiul iesenilor si nu numai.

2. Ce asteptari aveti de la acest Forum Economic?

Acest Forum Economic va fi ca o punte de legatura intre mediile de business si institutional din Ucraina si Republica Moldova cu cele din Regiunea de Nord-Est. Impulsionarea unor schimburi comerciale de lunga durata intre companiile care vor fi prezente la acest eveniment ar fi in beneficiul comunitatii si al mediului de afaceri iesean. Acesta din urma se poate dezvolta avand acces la noi piete de desfacere, iar Forumul Economic pe care-l vom organiza tocmai acest lucru isi propune. Desigur, nu trebuie sa neglijam si componenta relatiilor de natura institutionala la nivelul administratiilor publice. Cred foarte mult in nevoia de cooperare si dialog a administratiilor publice din zona transfrontaliera la granita de Est a Uniunii Europene, in conditiile in care exista fonduri comunitare destul de consistente pe care le putem accesa in vederea realizarii unor proiecte de interes comun.
Strict legat de spatiul estic, vorbim de o oportunitate suplimentara, foarte punctuala, de care trebuie sa tinem cont. In noiembrie se va semna Acordul de liber schimb dintre Ucraina si Moldova, pe langa cel de asociere si de vize. Concret, acest acord va duce la renuntarea taxelor vamale in urmatorii doi ani. Firmele romanesti trebuie sa fie prezente pe piata moldo-ucraineana, in caz contrar altii vor specula acest moment important pentru mediul de business din zona. Prin acest Forum se vor pune bazele unor astfel de colaborari.

3. Ce beneficii aduce Iasului organizarea acestui eveniment?

In perioada interbelica si antebelica, Iasul era un efervescent centru economic, unul din primele din tara. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, acest statut al Iasului a fost subminat de politicile centraliste ale noului regim care nu au tinut cont de specificul orasului. Perioada post-decembrista a marit decalajul Iasului fata de orasele din Vestul Romaniei, de exemplu, Iasul hranindu-se mai mult din amintiri. Pozitia sa geografica il avantajeaza enorm, iar faptul ca vom avea Aeroport modern constituie un alt element care sporeste atractivitatea investitionala. Prin organizarea acestui eveniment, oamenii de afaceri ieseni au posiblitatea de a crea relatii fructuoase cu partenerii de afaceri din Ucraina si Moldova. Aceste relatii se vor reflecta intr-o amplificare a investitiilor si o crestere a cererii de forta de munca pentru ieseni, avand in vedere ca cele doua piete sunt emergente. Totodata, prin organizarea acestui eveniment, Iasul se va identifica, din nou, ca principalul pol economic din zona.

4. In aceeasi perioada la Iasi va avea loc Seminarul Extern al Comisiei CIVEX din cadrul Comitetului Regiunilor pe tema Cooperarii transfrontaliere la granita de est a Uniunii Europene. Ce ne puteti spune despre acest eveniment, organizat tot de Consiliul Judetean Iasi?

Comitetul Regiunilor este reprezentantul regiunilor si oraselor din Uniunea Europeana. Cei 344 de membri, reprezentanti locali si regionali alesi din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene se intalnesc, anual, in 6 sesiuni plenare, organizeaza consultari ale partilor interesate si sute de evenimente, dau zeci de avize privind legislatia Uniunii. Comitetul Regiunilor are 6 comisii, CIVEX fiind Comisia pentru cetatenie, guvernanta, afaceri externe si institutionale. Seminarul programat in perioada 16-18 iunie, la Iasi, reprezinta un alt prilej de a face cunoscut la nivel european Judetul Iasi, dar si Regiunea de Nord-Est, precum si de a stabili parteneriate in domeniul institutional si economic. Este poate cel mai important eveniment in domeniul politicii externe pe care il organizeaza Iasul in acest an. Imi doresc ca Seminarul sa fie un eveniment de succes, pentru ca in viitor sa putem aduce la Iasi si alti importanti lideri europeni.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri