Compania Trotter Restaurant lanseaza in acest week-end un proiect greenfield la malul marii, in nordul statiunii Mamaia, zona de cluburi. Investitia consta intr-un nou restaurant La Mama, al 10-lea al lantului si al doilea de pe litoralul romanesc, precum si o plaja cu lounge si beach bar care va functiona sub un brand nou, Marttinez Beach.

Investitia de peste 700.000 de euro se adreseaza unui public tinta tanar din categoria medie si peste medie ca venituri, oameni cu profesii liberale sau antreprenori, care doresc sa petreaca un timp de calitate atat in restaurant cat si in lounge sau pe plaja in cea mai in voga statiune de pe litoralul romanesc.

"Cat timp nu exista studii de piata pentru industria opitalitatii, instinctul fiecarui antreprenor dicteaza demararea unui nou proiect. Am decis sa facem aceasta investitie strategica in nordul statiunii Mamaia, statiune cu potential foarte mare, dezvoltand un proiect mixt: un nou restaurant La Mama cu o arhitectura moderna care respecta insa identitatea La Mama si, pentru ca ne aflam pe malul marii, o locatie sub un nou brand, Marttinez beach - plaja si lounge", spune Catalin Mahu, seful companiei.

Noul restaurant La Mama are o capacitate de aproximativ 500 de locuri.

Citeste si:

Lounge-ul este deschis pe 3 laturi si are o capacitate 250 de locuri la mase, iar plaja are o suprafata de circa 2.400 mp, peste 200 de locuri si un beach bar.

Intrucat La Mama a castigat premiul trei la sectiunea aplicatii de brand la Mobile Awards Romania 2013, cu aplicatia sa de sparthphone , compania continua investitia in inovatie si lanseaza aplicatia pentru Smartphone Marttinez Beach care va permite prin serviciul Fast Order sa comanzi direct de pe sezlong bautura preferata, scanand codul QR de pe umbrela.

La Mama este o retea independenta de restaurante, un brand romanesc, lansat in februarie 1999, cand a fost inaugurat primul restaurant, in Bucuresti. Grupul va opera, incepand cu 20 iunie 2013, 10 restaurante La Mama (8 in Bucuresti si 2 in statiunea Mamaia), trei cafenele sub brandul Cafepedia (2 in Bucuresti si una in Iasi) precum si o plaja cu lounge, Marttinez Beach.

Echipa La Mama numara aproximativ 500 angajati atat in restaurante cat si in unitatea proprie de productie, de depozitare si in biroul central.