Producatorii de materiale de constructii sunt relativ pesimisti in ceea ce priveste revenirea consumului, ca urmare a unor factori ce influenteaza in mod negativ bunul mers al pietei, iar acest lucru a fost observat si de catre Daniel Guzu (foto), proprietarul Duraziv, unul dintre cei mai importanti producatori de materiale pentru constructii din Romania.
„Asistam oarecum la o usoara reconfigurare a pietei de constructii. Ponderea lucrarilor de termoreabilitare s-a diminuat. Practic, se inregistreaza o scadere a investitiilor publice in aceasta directie. Imbucurator este faptul ca se remarca un interes crescut din partea unor jucatori privati. A crescut usor numarul de lucrari rezidentiale din piata. De asemenea, sunt in acest moment in derulare mai multe proiecte care vizeaza edificarea unor spatii de birouri sau de retail care asigura practic o activitate constanta in constructii”, a precizat Guzu la solicitarea wall-street.ro.

El spune insa ca in ciuda semnalelor timide din piata , industria constructiilor nu va inregistra un avans in acest an.

„Ponderea fondurilor publice in aceasta piata este una importanta, iar diminuarea investitiilor operate de diverse autoritati are un efect puternic asupra acestei industrii. Ramane de vazut cat de mult va creste activitatea dezvoltatorilor privati pe parcursul acestui an. Noi mizam pe o stagnare a valorii acestei industrii in 2013”, apreciaza proprietarul Duraziv.

Va disparea accentul pus pe pret?


Antreprenorul roman crede ca in prezent oferta producatorilor de materiale de constructii se va adresa unui public putin diferit.

„Anul trecut producatorii de materiale de constructii au incercat sa ofere in piata solutii pe un segment de pret mediu si economic pentru a se incadra in cerintele licitatiilor publice. Cresterea activitatii jucatorilor privati va aduce o oarecare mutatie. S-ar putea ca pretul sa nu mai fie atat de mult un factor decisiv in luarea unor decizii de achizitie si sa creasca accentul pus pe calitatea si pe plus-valoarea adusa de produsele din portofoliu.

Pe un scenariu optimist: crestere de cel mult 10%. Programele guvernamentale, motoare de crestere


Piata materialelor de constructii ar putea creste cu 10% in acest an, insa este doar o estimare optimista a antreprenorului roman, care, conform datelor din piata se arata rezervat.

„Intr-un scenariu optimist am putea creste cu aproximativ 10%. Datele din piata arata, insa, ca o stagnare este cat se poate de posibila. Sunt foarte multi factori care pot influenta activitatea de pe acest segment, dar credem ca unul dintre cei mai importanti este reprezentat de puterea financiara a dezvoltatorilor privati. Ramane de vazut de cate fonduri vor dispune acestia. In mod cert, aceste sume sunt unele limitate. Bancile sunt in continuare foarte rezervate in ceea ce priveste creditatea unor proiecte imobiliare. O veste buna pentru industrie este reprezentata de constinuarea programului Prima Casa. Asteptam sa vedem daca se vor intreprinde actiuni concrete si pentru propunerea privind programul Noua Casa. Aceste programe vor sustine in mod clar activitatea de pe acest sector de activitate, dar si evolutia economiei nationale avand in vedere ponderea constructiilor in formarea PIB”, a mai spus Daniel Guzu.

Afacerile producatorului de materiale pentru constructii Duraziv ar putea creste cu 10% in acest an, la o valoare de circa 20 de milioane de euro daca vremea va fi favorabila desfasurarii proiectelor aflate in derulare si daca factorul politic nu va influenta intr-o anumita masura piata de profil.

Duraziv detine trei unitati de productie in Romania, de mortare uscate, vopsele si tencuieli pe baza de apa, respectiv de de profile metalice, situate langa Bucuresti, in Popesti Leordeni.

Compania este activa pe piata de materiale de constructii din 2003, fiind infiintata sub denumirea initiala de Bau Profil de catre antreprenorii Daniel si Irina Guzu.

Principalii concurenti ai Duraziv pe piata locala sunt AdePlast, Henkel (Ceresit) sau Baumit.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri