Numarul de insolvente din iunie este mai redus fata de cel din luna mai (1.200). In intervalul ianuarie-mai 2012, 8.821 de firme au intrat sub incidenta legii insolventei la nivelul intregii tari, noteaza Mediafax.

Brasov, Dolj si Bucuresti se mentin in topul judetelor cu cele mai multe insolvente in acest an, cu 817 (in crestere cu 42% fata de 2012), 790 (+33%), 627 (-5%). In continuare in judetul Harghita nu s-a inregistrat nicio insolventa in acest an.

Cele mai multe societati care s-au confruntat cu dificultati financiare sunt in continuare cele din domeniul comertului, 2.540 intrand in insolventa, dar si cele din industria prelucratoare - 1.086 si constructii - 1.077.

In acelasi interval a fost suspendata activitatea a 12.799 de firme, cu circa 3,8% mai putine decat in perioada ianuarie-iunie 2012.

Citeste si:

La sfarsitul lunii iunie erau active peste un milion de firme, in acest an fiind inmatriculate 71.904 de societati, in scadere cu doar 0,6% fata de anul trecut.

Cele mai multe firme inmatriculate in acest an sunt in domeniul comertului, respectiv 19.361, in crestere cu 9% fata de 2012. Un numar mare de inmatriculari de firme a fost consemnat si in domeniul agriculturii, silviculturii si pescuitului (17.021) si cel al activitatii profesionale, stiintifice si tehnice (6.026).

Numarul firmelor care au intrat in insolventa de la declansarea crizei, in 2008, se apropie de 100.000, dintre care 16.400 au intrat in incapacitate de plata in 2012.