"Deocamdata nu am primit notificarea din partea Grup Feroviar Roman. De obicei, aceasta este trimisa dupa semnarea contractului, insa legislatia da posibilitatea sa poata fi trimisa si inainte", a declarat Chiritoiu pentru Mediafax.

Notificarea intra exclusiv in sarcina cumparatorului si include o serie de documente privind activitatea celor doua companii, dar si despre piata pe care activeaza. Acesta poate fi trimisa, din punct de vedere legal, si inainte de semnarea acordului, in cazul in care se face dovada intentiei ferme de realizare a tranzactiei, insa in marea majoritate a cazurilor documentele sunt trimise dupa incheierea contractului.

Legislatia nu prevede un termen privind transmiterea notificarii, insa in lipsa aprobarii autoritatii de concurenta cumparatorul nu poate realiza efectiv preluarea controlului.

"Am discutat cu reprezentantii Comisiei Europene, care asteapta sa vada notificarea. Dupa dimensiunea companiilor nu ar fi o tranzactie de competenta CE, insa dupa ce vom primi notificarea vom discuta daca preiau ei cazul sau ni-l lasa noua", a mai spus Chiritoiu.

Termenul pentru luarea unei decizii din partea autoritatii de concurenta, care poate fi pozitiva, negativa sau pozitiva cu conditii, este de sase luni.

Potrivit estimarilor presedintelui Consiliului Concurentei, cu datele din prezent referitoare la piata de transport feroviar de marfa CFR Marfa are o cota de peste 40%, iar GFR detine mai mult de 30%.

GFR, parte a grupului Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie castigator in procesul de privatizare a CFR Marfa, oferind un pret de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din actiuni si asumandu-si investitii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investitii de mediu.

Citeste si:

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca anuntul Guvernului ca trebuie asteptat avizul Consiliului Concurentei pentru semnarea contractului de privatizare este o "intoxicare si o minciuna".

"Si aici vreau sa fac o precizare in spatiul public si acesta este un alt motv de ingrijorare pentru mine, legat de privatizarea CFR Marfa: membri ai Cabinetului au vehiculat ideea ca se asteapta intai avizul Consiliului Concurentei, ceea ce este o minciuna. Consiliul Concurentei nu avizeaza decat dupa semnarea contractului", a afirmat Basescu.

El a spus ca declaratia privind necesitatea avizului Consiliului Concurentei inaintea semnarii contractului este o "intoxicare si o minciuna".

El sustine, totodata, ca GFR nu are banii necesari pentru a plati suma convenita si cauta bani "pe la banci", el intreband de unde va mai avea compania bani de investitii pentru modernizarea CFR Marfa.

In replica, Stoica a declarat pentru Mediafax ca Grup Feroviar Roman discuta cu institutii financiare din top 5 mondial finantarea tranzactiei privind preluarea CFR Marfa si este sigur ca va putea face platile in conditiile stabilite, fiind o companie bancabila, solida si fara datorii.

Totodata, presedintele Basescu a sustinut ca premierul Victor Ponta, care a preluat interimar conducerea Ministerului Transporturilor, trebuie sa-si asume politic privatizarea CFR Marfa si a anuntat ca va lua la 23 august o decizie definitiva privind numirea lui Ovidiu Silaghi la conducerea ministerului de profil.