Grupul Rompetrol, prin Divizia de Explorare si Productie (Upstream), va incepe in circa 3 luni lucrarile de reactivare, testare si apoi de dezvoltare a zacamantului de gaze naturale de la Golesti (Arges), investitie care ar putea depasi in urmatorii patru ani 27 de milioane de dolari. Decizia survine semnarii, la 1 iunie, a acordului de concesiune cu Agentia Nationala de Resurse Minerale (ANRM), prin care Rompetrol a devenit titularul licentei de exploatare-dezvoltare a perimetrului mentionat.

Potrivit Rompretrol, licenta este valabila pentru o perioada de maximum 20 ani, la expirarea careia titularul are posibilitatea de a o prelungi la fiecare 5 ani. Perimetrul, cu o suprafata de circa 4.5 km patrati, se afla in apropierea retelei nationale de distributie a gazelor, la circa 5 kilometri de Pitesti.

Zacamantul Golesti a fost ales, in primul rand, pentru experimentarea si dezvoltarea unui proiect de inmagazinare subterana a gazelor naturale. Reactivarea si investigarea celor 5 sonde productive pot aduce informatii noi cu privire la potentialul energetic si productiv al zacamantului. Aceste informatii vor constitui suportul tehnic si decizional al strategiei de dezvoltare, considera Serghie Mihalache, director general al Diviziei de Explorare si Productie a Grupului.

Programul stabilit de Rompetrol pentru exploatarea-dezvoltarea perimetrului se va derula in doua etape majore. Prima va desfasura pe o perioada de aproximativ 2 ani si va consta in reactivarea sondelor, precum si in investigarea si testarea potentialului productiv al zacamantului. Nivelul investitiei aferente acestei faze se ridica la circa 500.000 de dolari.

In functie de rezultatele obtinute, Rompetrol va decide trecerea la urmatoarea etapa, a carei valoare estimata se ridica la circa 2 milioane dolari. in cadrul acesteia, Rompetrol va urmari continuarea si dezvoltarea exploatarii, prin construirea si amenajarea facilitatilor de productie, colectare, transport si valorificare a gazelor noi, cu o rezerva estimata la 20 milioane metri cubi.

De asemenea, Grupul a prevazut in programul de strategie, dezvoltarea unui proiect de inmagazinare subterana a gazelor naturale. Capacitatea de livrare a acestuia va fi de 120 milioane metri cubi/ciclu - intr-o prima faza urmand sa creasca la 150 milioane metri cubi/ciclu. Pentru finalizarea acestui proiect, Rompetrol intentioneaza sa investeasca circa 25 de milioane de dolari, in urmatorii 5 ani.

Conform acordurilor de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera incheiate cu ANRM, divizia Upstream a companiei are concesionate, din 2004, si doua perimetre de explorare : Zegujani si Satu Mare, iar din 2005, alte 3 perimetre similare, transferate de la Forest Oil: Gresu, Nereju si Focsani.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri