Mittal Steel Galati (noua denumire a combinatului siderurgic Sidex), principala societate detinuta in Romania de grupul indian Mittal Steel, a inregistrat, in 2005, pierderi de 109 milioane RON, dupa ce in anul precedent avusese un profit de 1,3 miliarde RON.

Potrivit directorului de operatiuni al companiei, Hans Ludwig Rosenstock, principalele cauze ale pierderilor au fost situatia de pe piata mondiala a otelului, caracterizata de o scadere a preturilor si de o crestere a costurilor materiilor prime, dar si unele cheltuieli „exceptionale“ facute de companie pentru a onora obligatii asumate de combinat inainte de privatizare. „2004 a fost un an exceptional, dar 2005 nu a fost la fel de bun.

Oferta de pe piata a fost mai mare decit cererea, ceea ce a condus la scaderea preturilor. Am redus si noi productia. Am realizat ca, in 2004, clientii nostri si-au facut stocuri pentru a se proteja de eventualele cresteri de preturi. Au cumparat mai mult decit aveau nevoie si de aceea, in 2005, au scazut comenzile noi“, a explicat Rosenstock.

In plus, oficialul a mai spus ca, din cauza cresterii de preturi la materii prime cu procente de pina la 70% (gaz, electricitate, transport, minereu de fier, etc.), costurile totale pe tona de otel au crescut cu 100 de dolari. Asta in timp ce preturile la otel au scazut si ele pe piata mondiala cu 150-200 de dolari pe tona.

Citeste si:

Proces pierdut

In plus, compania a trebuit sa plateasca in 2005 daune de peste 40 de milioane de dolari, pentru ca a pierdut, la o curte internationala, un proces inceput inainte de privatizare cu unul dintre partenerii de afaceri. Litigiul a fost asumat prin contractul de privatizare, dar nici cei de la Mittal Steel, nici AVAS n-au putut da mai multe detalii, pe motiv ca totul este confidential.

La asta s-au adaugat si plata unui credit de 15 milioane de dolari, antamat inainte de privatizare, rambursarea unui ajutor de stat in valoare de 14,5 milioane de dolari si plata unei parti substantiale, in avans, din cele 60 de milioane de dolari pe care combinatul ii datora, esalonat, Fondului de Sanatate.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5617&art=13631&cHash=67730c3bfc