“Economia si bugetele romanilor sufera in continuare, prognozele nu sunt atat de optimiste, insa rezultatele companiei vin pe o strategie bine orientata si adaptata conditiilor financiare si de consum. Miza o reprezinta tot segmentele de piata dinamice, aflate pe un trend ascendent, in care noi intentionam sa ne extindem”, declara Irina Mandoiu, director comercial Albalact.

Potrivit datelor Nielsen, Albalact ocupa locul 2 in topul producatorilor de branza proaspata de vaci, cu brandul Raraul (9% cota de piata) si locul 3 pe segmentul iaurturi.

Albalact produce peste 80 de sortimente de lactate sub marcile Fulga, Zuzu, Fruzu, De Albalact si Raraul.

Citeste si:

Compania detine pachetul majoritar de actiuni (99,01%) al societatii Raraul Campulung Moldovenesc, specializata in domeniul productiei de branzeturi, sub brandul omonim Raraul.

Albalact - Alba Iulia este unul dintre primii trei producatori de lapte si produse lactate din Romania si cea mai mare companie cu capital majoritar romanesc din industrie. Infiintata in anul 1971 si transformata in societate comerciala pe actiuni in 1990, Albalact a fost privatizata in 1999. Compania Albalact are peste 800 de angajati si peste 5.000 de actionari si este listata la categoria a III-a a Bursei de Valori Bucuresti.