Prin aceasta achizitie, Sika isi va largi oferta de solutii profesionale pentru pardoseli, etansari, lipiri si renovari, urmand ca tranzactia sa fie finalizata in al patrulea trimestru din acest an.

“Achizitia diviziei de adezivi pentru constructii a AkzoNobel va transforma compania noastra intr-unul dintre principalii jucatori de pe piata finisajelor interioare si va ajuta la completarea ofertei noastre de produse”, a declarat Jan Jenisch, CEO-ul Sika.

Cu vanzari anuale de 228 de milioane de franci elvetieni, Building Adhesives se afla in top trei companii pe segmentul sau de activitate, la nivel European, si are aproximativ 550 de angajati.

Divizia de adezivi a AkzoNobel se concentreaza asupra produselor din categoria premium si comercializeaza produse sub brandurile Schonox, Cegecol, Casco, Synteko si EriKeeper. Building Adhesives detine si doua unitati de productie in Germania si Franta si, prin intermediul celor noua centre de distributie, poate asigura livari la nivel european.

Sika AG cu sediul in Baar, Elvetia, este o companie activa la nivel global in domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria constructiilor si industria producatoare (automoturisme, autobuze, camioane, trenuri, parcuri solare si eoliene, fatade).

Citeste si:

Compania elvetiana este lider in domeniul solutiilor utilizate in procesele de sigilare, lipire, amortizare, consolidare si protectie a structurilor portante.

Gama de produse Sika include aditivi de inalta calitate pentru betoane, mortare speciale, adezivi si sigilanti, materiale de amortizare, consolidari structurale, pardoseli industriale si sisteme de acoperisuri si impermeabilizari.

In prezent, Sika numara subsidiare in 80 de tari si aproximativ 15.200 de angajati la nivel global, care asigura o legatura stabila intre clienti si companie, garantand succesul tuturor partenerilor. In 2012 Sika a generat vanzari de 4.892 milioane CHF.

Sika Romania, subsidiara a concernului elvetian, a fost infiintata in 2002, iar incepand cu luna iunie 2008 a dat in folosinta fabrica de aditivi de la Brasov - prima unitate de productie Sika din Romania. In plus, in acest an, Sika va inaugura cea de-a doua fabrica din Romania, la Capusu Mare, judetul Cluj, unde va produce atat mortare speciale, cat si mortare folosite ca adezivi.

In 2013, Sika Romania a fost implicata in proiecte locale importante printre care se numara Floreasca City Center, Floreasca Business Park, extinderea retelelor Dedeman si Kaufland, consolidarea hotelului Domogled din Baile Herculane, turnul de racire Paroseni, loturile de autostrada de pe Coridorul IV Paneuropean, reabilitarea caii ferate Sighisoara – Atel si multe altele.