"Sunt producatorii romani pregatiti sa faca fata unei competitii care poate sa fie extrem de interesanta? Nu este doar oportunitatea de a exporta, ci si de a fi invadati de import foarte puternic din tarile vecine", a declarat joi Carmen Neagu, membru al Consiliului de Supraveghere al transportatorului de energie Transelectrica, la conferinta Mediafax Talks about Energy.

Potrivit Institutului National de Statistica, exportul de electricitate a scazut cu 11,3% in primele sapte luni. Transelectrica estimeaza pentru perioada 2014 - 2017 o scadere anuala de aproximativ 4% a consumului de electricitate.

Transelectrica este compania care administreaza sistemul national de transport al electricitatii. Printre obiectivele companiei se numara si construirea mai multor linii de export de electricitate catre Ungaria, Serbia, Republica Moldova si Bulgaria.

Transelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Finantelor Publice.