Piata motoutilajelor agricole nu traverseaza cea mai buna perioada, jucatorii din piata estimand o scadere de 10% a vanzarilor in acest an. Acest lucru este alimentat in special de o reticenta a romanilor de a achizitiona produse mai scumpe, in detrimentul celor ieftine care, conform specialistilor, au un grad de uzura mult mai mare.

Ioan Mezei (foto), directorul general Stihl Romania, reprezentanta locala a unuia dintre cei mai mari producatori de motoutilaje agricole din lume, sustine ca romanii amana din ce in ce mai mult achizitia acestor produse pentru a astepta o oferta avantajoasa de pret.
“Romanii sunt din ce in ce mai circumspecti cu cheltuielile. Sunt dispusi sa mai astepte o vreme, poate apare o oportunitate de moment. Este deja o realitate ca o parte a romanilor au inteles ca mai ieftin inseamna, in final, mult mai scump. Poti cumpara o motounealta ieftina, insa vanzatorul nu asigura service si sistemul logistic care sa sustina un astfel de serviciu. Atunci, in scurt timp, poti avea in garaj un motoferastrau defect”, a declarat reprezentantul Stihl pentru wall-street.ro.
Seful Stihl estimeaza insa o scadere de 10% a pietei in acest an, pe fondul unui consum tot mai scazut, dar si al unui sistem guvernamental care nu stimuleaza in niciun fel consumul.
“Estimam o scadere de 10% a vanzarilor in piata. Premisele economice sunt mai slabe anul acesta si din acest motiv un semnal ar trebui sa vina de la guvernanti. Avem nevoie de stabilitate pentru ca strategiile de management sa poata fi gandite si implementate si pe termen mediu. La mijlocul unui plan pus in aplicare trebuie sa avem aceleasi premise ca in momentul gandirii acestuia. Tarile care au reusit o asemenea stabilitate arata bine in termeni macroeconomici si asta place oricarui investitor, intern sau extern. In alti termeni, un mediu socio-politico-economic stabil atrage dupa sine tendinte sanatoase de consum, deoarece creste optimismul social”, a spus Mezei.
In ciuda estimarilor pesimiste privind piata de motounelte agricole, Ioan Mezei se asteapta ca business-ul Stihl sa consemneze o evolutie timida de cel mult cinci procente.
“Optimist mizam pe o crestere de 5%. Oricum, este clar ca nicun competitor nu sta cu mainile in san. Perioadele de genul celei prin care trecem acum ne pun la treaba, ne solicita la maxim imaginatia si puterea de constructie strategica. Este clar ca cei care reusesc sa-si stabilizeze afacerile sau pot creste acum, chiar si in procente mici, vor fi marii castigatori in perioadele de relaxare. “Dupa ploaie vine soare” este inevitabil si chiar daca nu ne vom mai intalni cu cresteri dezechilibrate ca in 2007 – 2008, este clar ca sunt asteptate si perioade mai bune, de crestere economica”, a precizat directorul general al Stihl Romania.
Pentru bunul mers al afacerilor, directorul general Stihl Romania mizeaza in acest an la o crestere a numarului de parteneri, in prezent compania comercializandu-si produsele prin intermediul unui numar de 220 de distribuitori la nivelul intregii tari.
Totodata, Stihl si-a bugetat investitii totale de peste 500.000 de euro pentru acest an.
In business-ul Stihl Romania, cea mai mare pondere a vanzarilor este reprezentata de motoferastraie (30%), urmat de motocoase si motocultoare (15%), pentru ca restul de 55% sa fie reprezentat de comercializarea de accesorii si consumabile.

Potrivit reprezentantului companiei, piata totala a motoutilajelor agricole a stagnat in 2012 la un nivel de 120 de milioane de euro, iar afacerile Stihl s-au ridicat la 25 de milioane de euro.
Principalii concurenti ai Stihl pe piata locala de profil sunt Husqvarna si Ruris Craiova.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri