"Preavizele sunt pentru 20 de zile lucratoare, astfel incat aceste persoane vor pleca din combinat undeva prin 5 noiembrie, urmand sa primeasca trei salarii compensatorii. La Mechel Campia Turzii mai raman circa 230 de persoane care asteapta depunerea de catre administratorul judiciar a planului de reorganizare judiciara, in 5 decembrie, pentru a vedea care va fi viitorul combinatului. Acesta plan trebuia depus mai demult, dar s-a tot amanat depunerea lui", a spus liderul de sindicat al Mechel Campia Turzii, Ioan Pascu.

Cati oameni scapa de concediere

Potrivit acestuia, cei 230 de angajati care mai raman la Mechel Campia Turzii au de lucru, in conditiile in care se inregistreaza comenzi din partea unor parteneri ai societatii.

Administratorul judiciar care se ocupa de Mechel Campia Turzii dupa intrarea in insolventa a anuntat conducerea sindicatului, pe 29 iulie, ca vor fi concediati 134 de angajati, care vor primi trei salarii compensatorii.

Despre aceasta decizie, Pascu a declarat ca procedura de concediere colectiva declansata este legala, in conformitate cu Codul Muncii. Anterior, mai exact la inceputul lunii iulie, administratorul judiciar al combinatului Mechel Campia Turzii, care a intrat in insolventa in 17 aprilie, a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajati ai societatii, masura fiind considerata atunci "ilegala" de catre sindicat.

Tribunalul Comercial Cluj a admis, in 17 iulie, solicitarea sindicatului de la Mechel Campia Turzii de anulare a procedurii de concediere a celor peste 140 de angajati ai combinatului si a dispus anularea preavizelor acestora. Presedintele Tribunalului Comercial Cluj, Flavius Motu, declara ca procedura de concediere colectiva derulata in cazul angajatilor de la Mechel Campia Turzii nu a fost legala.

Grupul Mechel, experienta in insolventa

Combinatul siderurgic Mechel Campia Turzii (INSI) este a treia fosta companie a grupului Mechel care a solicitat intrarea in insolventa, pe 22 martie.

Alte doua companii care au fost detinute de grupul rus Mechel in Romania, Mechel Targoviste si Laminorul Braila, au intrat in insolventa in luna februarie, respectiv in luna martie.

Grupul rus Mechel a vandut, in februarie, pentru pretul simbolic de 230 de lei (52 de euro) combinatele metalurgice pe care le detinea in Romania, puternic indatorate, catre firma Invest Nikarom din Bucuresti, controlata de doua persoane cu cetatenie rusa.

Tranzactia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL si combinatele Ductil Steel Buzau, Ductil Steel Otelu Rosu, Mechel Campia Turzii, Mechel Targoviste si Laminorul Braila.

Firma Invest Nikarom, inregistrata in Romania, are ca asociati in parti egale pe Chumakov Victor (58 de ani) si Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetatenie rusa.

Combinatul siderurgic Mechel Campia Turzii, intrat in insolventa in luna aprilie, si-a reluat, in 20 mai, activitatea de productie.