Declansata in anul 2008, criza financiara a afectat grav atat sectorul constructiilor din Romania, cat si cel din Uniunea Europeana. Tendintele de revenire la o situatie de crestere economica au fost franate insa de declansarea crizei datoriilor suverane din statele aflate in zona euro si impunerea unor programe de austeritate in mai multe state membre ale Uniunii.

Implementarea masurilor de austeritate in intreaga Europa, dar si in Romania, s-a facut simtita prin reducerea semnificativa a portofoliului de proiecte finantate atat de la bugetul de stat cat si cele finantate din surse private, ceea ce a condus la intrarea a mii de societati in insolventa sau faliment.
La nivel local acest lucru se traduce printr-un declin al pietei constructiilor cu 40% in ultimii patru ani si o scadere a personalului din piata cu peste 20% ceea ce a condus la o evolutie constant negativa a productivitatii in raport cu evolutia medie a salariului brut, de 14% in 2012, comparativ cu 2008.


Schimbarile politice si de management politic au afectat puternic piata

Reprezentantii din domeniu pun situatia actuala din piata pe seama unei guvernari eronate, care nu a impulsionat in niciun fel consumul din industrie.
O explicatie a acestui blocaj tine si de numarul ridicat de schimbari de manangement ce a avut loc la companiile de stat care directioneaza banii catre cele mai importante proiecte din constructii.
“Una din marile probleme cu care ne-am confruntat a fost cea a schimbarii ministrilor din functie. Managementul Companiei Nationale de Autostrazi din Drumuri din Romania (CNADNR) este iarasi unul care a suferit schimbari periodice in ultimii ani, ceea ce a cauzat blocaje si negocieri care, din pacate, nu au avut finalitate. In acest mod au fost blocate proiecte importante care ar fi adus o componenta solida pietei. Resursa umana disponibila pentru actul guvernamental este aproape consumata, vedem ca este departe de a raspunde unor rigori si cerinte industriale, fara de care economia nu isi poate gasit traiectoria favorabila”, a declarat in cadrul unei conferinte de presa – Laurentiu Plosceanu (foto dreapta sus), presedinte al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO).
Potrivit acestuia sectorul constructiilor este unul strategic pentru fiecare tara a lumii, iar autoritatile ar trebui sa acorde o mai mare importanta acestuia.
De cealalta parte, Claudiu Georgescu (foto stanga sus), presedinte al Asociatiei Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR), apreciaza ca marea majoritate a managerilor care si-a dorit sa performeze in sistem au luat calea domeniului privat, ceea ce a condus la o criza a executivilor din Executiv.
“Oamenii (managerii – n.red)buni au plecat in sistemul privat. Sectorul public-guvernamental are neaparata nevoie de un management bun, in lipsa acestuia existand riscul ca situatia actuala sa se agraveze sau o solutionare sa fie doar un vis. In prezent sunt zeci de proiecte al caror destin este incert, iar actorii din piata sunt vizibil interesati de soarta pietei. Decizia politica este un factor esential in acest joc”, a declarat Georgescu la intalnirea cu ziaristii.
El spune ca pentru o mai buna comunicare in piata, autoritatile locale, dar mai ales cele guvernamentale trebuie sa ofere transparenta actorilor din piata, la informatii esentiale care privesc bugete pentru anii care urmeaza sau strategii si planuri de viitor pentru a crea o imagine de viitor a sectorului constructiilor din Romania.

Datorii ale statului de peste 1 MLD. €

Conform reprezentantului ARACO datoriile publice catre companiile din constructii se ridica la peste un miliard de euro, suma ce reprezinta in special arieratele si finalizarea platilor derulate de catre Guvern in perioada 2010-2012.
“Autoritatile locale sa aiba un termen limita pana cand sa isi achite datoriile catre actorii din piata. Guvernul ar trebui sa anunte public, trimestrial, ce plati a efectuat si catre cine pentru ca in acest fel intreaga activitate din piata sa fie transparenta”, spune Plosceanu care apreciaza ca “Sectorul de constructii arata ca dupa un razboi. Nu stii daca firma pe care o contractezi azi, maine va mai fi tot acolo. Exista mari probleme de supravietuire in piata. Exista mari probleme chiar si cu marile proiecte de infrastructura anuntate, care se afla acum sub semnul intrebarii. Piata constructiilor cel mai probabil va suferi un declin anul acesta, ajungand pentru prima data la o valoare mai mica de 9 miliarde de euro, de la declansarea crizei”, a declarat Plosceanu.

“Constructiile nu mai raspund unor nevoi sociale, ci unora tranzactionale”

In opinia celor doi reprezentanti zona de infrastructura a dinamizat piata, in timp ce investitiile noi s-au situat la un nivel foarte scazut.
“Realitatea dezvoltarilor «salbatice» din anii precedenti a condus la multe proiecte blocate, care au fost executate ca si garantii de catre banci. Trebuie promovata constructia de proiecte noi”, a declarat Plosceanu.
La randul sau, Claudiu Georgescu a precizat ca din programul “Prima Casa” derulat de catre Guvern cea mai mare pondere a tranzactiilor incheiate s-a facut cu imobile vechi, care nu au incurajat constructia de locuinte noi.
“Peste 90% din programul Prima Casa a fost dedicat achizitionarii de locuinte vechi. Un program care s-a dorit un imbold pentru constructiile noi s-a transformat intr-o mare afacere bancara. Constructiile nu raspund integral unor nevoi sociale, ci unora tranzactionale. Guvernul ar trebui sa intervina si sa asigure un echilibru intre piata si problemele sociale”, a declarat seful APMCR.

De la Revolutie si pana in prezent, in Romania s-au construit mai multe biserici decat scoli

Georgescu a mai semnalat ca de la Revolutie si pana in prezent, in Romania s-au construit mai multe biserici decat scoli, ceea ce arata clar cum au fost distribuite fondurile in piata.
Printre prioritatile pe care Guvernul ar trebui sa si le asume in urmatorii ani, reprezentantul ARACO subliniaza ca motorul va ramane in continuare zona infrastructurii, cat si proiectele de mediu (realimentare cu apa si statii de epurare), cat si proiectele care prezinta un grad seismic ridicat. In plus, Plosceanu a mai precizat ca infrastructura medicala, care presupune constructia de noi spitale trebuie sa fa fie in continuare in vizorul autoritatilor care detin fonduri pentru constructii.


Un nou val de insolvente ar putea lovi piata in 2014

Conform datelor Asociatiei Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR), numai in ultimii cinci ani numarul producatorilor si fabricilor de blocuri ceramice de pe pe piata locala s-a injumatatit, marea majoritate a acestora fiind companii care au intrat in incapacitate de plata.

“In anul 2008, inainte de declansarea crizei, pe piata locala activau 42 de companii producatoare de caramizi. In 2013 numarul acesta s-a injumatatit, fiind active circa 20”, a spus Claudiu Georgescu (foto), presedintele APMCR, in cadrul unei conferinte de presa.

Potrivit acestuia climatul economic actual care nu favorizeaza sectorul constructiilor s-ar putea prelungi si in anii care urmeaza, in lipsa unor decizii care sa influenteze pozitiv bunul mers al lucrurilor.

Georgescu apreciaza ca nici anul viitor nu poate fi ocolit de insolvente, tot mai multi producatori de materiale de constructii fiind in pericol de a intra in incapacitate de plata.

“Ne putem astepta la o noua runda de insolvente, ceea ce ar putea conduce la inchideri de fabrici si exituri de pe piata a unor companii importante. Exporturile nu mai sunt o solutie viabila, pe care producatorii sa se poata baza, intrucat si tarile vecine noua dispun de productie interna care acopera intr-o mare masura necesarul din regiune. Din pacate nu sunt premise ca in anul ce urmeaza vom fi mai linistiti”, a concluzionat Claudiu Georgescu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri