Locul al doilea este ocupat de tratamentul la medicul specialist – recompense medicale in valoare medie de 204 de lei, in timp ce pe cea de-a treia pozitie se situeaza mica chirurgie - recompense medicale in valoare medie de 194 lei.

Pe de alta parte, asistentele sunt primele pe listele pacientilor in ceea ce priveste recompensarea, 40 % dintre acestia declarand ca au oferit sume de bani sau cadouri asistentelor medicale.

Acestea sunt urmate de infirmieri cu 21 % si de medicii obstetricieni si internisti cu 20%.


Medicul de familie, principala sursa de informare a romanilor

Studiile anterioare desfasurate de Exact Cercetare si Consultanta, in colaborare cu Link Resource, au aratat ca medicul de familie reprezinta principala sursa de informare a romanilor atunci cand se confrunta cu o problema medicala. Cercetarea realizata in octombrie anul acesta reconfirma medicul de familie pe primul loc (cu un procent de 48%), de data aceasta din punct de vedere al elementelor de care pacientii tin cont atunci cand trebuie sa aleaga un cabinet medical.

Cu un procent similar apare si experienta anterioara avuta cu cabinetul (44%), in timp ce pe locul al doilea se afla pretul serviciilor medicale (30%) si recomandarile prietenilor apropiati (27%).

Proximitatea pentru alegerea unei institutii medicale este importanta pentru 28% dintre pacienti. Internetul si recomandarile din partea rudelor (copii, parinti, sot/sotie) inregistreaza procente asemanatoare (intre 13%-16%). Pe ultimele locuri se afla medicii specialisti (indiferent daca acestia activeaza in sistemul public sau privat de sanatate) si mass-media (TV, presa scrisa), procentele fiind de maximum 5%.

Evaluarea ultimei vizite la medicul specialist aduce insa diferente intre sistemul public si cel privat.

In sistemul public, procentul celor dezamagiti este mai mare decat in sistemul privat, iar aceasta dezamagire este creata de: timpul de asteptare inainte de consultatie si durata consultatiei – 28%, comportamentul personalului medical – 20%. In ceea ce priveste increderea in medicul specialist, 81% dintre pacienti au incredere in acesta, in timp ce 75% l-ar recomanda.

Pentru sistemul privat, procentele dezamagitilor sunt mult mai mici: tot timpul de asteptare este pe primul loc, cu 14%, in timp ce pe locul 2 se afla explicatiile medicului privind afectiunile de care sufera: 11%.

Din punct de vedere al increderii si recomandarii medicului specialist intalnit in sistemul privat, procentele sunt similare cu cele din sistemul public.

Specializarile medicale cu cele mai multe internari

In ultimele luni, 7% dintre pacienti au avut nevoie de internare, cei mai multi alegand sistemul public de sanatate (87% dintre cei internati cel putin o zi).

Cele mai multe internari au fost facute pe urmatoarele specializari medicale: chirurgie generala (13%), medicina interna (9%), obstretica-ginecologie (8%), cardiologie (7%) si ORL (6%).

Citeste si:

In jur de 19% dintre pacientii internati au fost dezamagiti de experienta traita in spitalul in care s-au internat. Rapiditatea actiunilor personalului medical din spital si curatenia din saloanele i-au dezamagit cel mai adesea pe pacienti (28% dintre pacienti in primul caz si 30% in al doilea), iar modul in care s-a comunicat cu asistentele a dezamagit aproape un sfert dintre pacientii intervievati.

Romanii au foarte clar in minte beneficiile pe care le cauta atunci cand se gandesc la alegerea unei institutii medicale.

Primele doua beneficii pe care le considera cele mai importante sunt legate de comportamentul personalului medical (amabilitate, solicitudine) si calitatea locatiei. Pe locul 3 ca importanta se afla caracterul explicit si complet al recomandarilor medicale primite, iar pe locul 4 este pozitionat timpul de asteptare total.

Romanii au cea mai mare incredere in medicul specialist

Desi medicul de familie este principala sursa de informare, atunci cand vine vorba de validarea recomandarilor medicale, tot medicului specialist i se aloca mai multa incredere. Daca medicul specialist castiga increderea de la un procent de 82% dintre pacienti, medicul de familie aduna un procent de 72% in sistemul public. Principalii factori care au creat dezamagire in relatia cu medicul de familie in sistemul public sunt: timpul necesar pentru consult (timp de asteptare inainte de consult si durata consultului)
22% si explicatiile medicului privind afectiunile de care sufera – 15%.

Spre deosebire de sistemul public, in cel privat performantele medicului de familie sunt mai slabe, procentele celor dezamagiti fiind mai mari. Factorii insatisfactiei sunt aceiasi ca si in sistemul public: timpul de asteptare inainte de consult – 26% si explicatiile medicului privind afectiunea de care sufera – 22%.

Dr. Oana Cuzino, personalitatea medicala preferata

Privind increderea in personalitatile publice apartinand domeniului medical, romanii o plaseaza pe Dr. Oana Cuzino pe prima pozitie a topului, cu un procent de 27%.

Locurile 2 si 3 sunt ocupate de Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi si Prof. Dr. Constantin Ionescu Targoviste, cu un procent de 16%, respectiv 3 %.

O explicatie a plasarii Oanei Cuzino pe aceasta pozitie o reprezinta pe de-o parte expertiza sa – medic primar, doctor in medicina, iar pe de alta, oferirea constanta de sfaturi medicale: de 12 ani pe TV si de 8 ani in presa scrisa.

Metodologie

Studiul a fost realizat online, pe 1002 respondenti cu varste cuprinse intre 18 si 70 de ani, din mediul urban.Respondentii au fost selectati aleatoriu din panelul Exact Cercetare si Consultanta, care contine 20.000 de respondenti. Culegerea datelor a fost realizata in intervalul 22-29 octombrie 2013.

Studiul a fost realizat pentru prima data in luna februarie 2013, in timp ce cel de-al doilea val de informatii a fost public in luna septembrie a acestui an. Cercetarea va fi realizata de acum inainte trimestrial, pentru a surprinde dinamica preferintelor populatiei cu privire la sistemului medical si farmaceutic din Romania.