Economistii Lucian Liviu Albu si Daniel Daianu au devenit membri titulari ai Academiei Romane, iar medicul Irinel Popescu a devenit membru corespondent, potrivit unei decizii luate in adunarea generala a membrilor forului cultural si stiintific, potrivit Mediafax.

Astfel, economistii Lucian Liviu Albu si Daniel Daianu au fost alesi membri titulari in sectia de Stiinte economice, juridice si sociologie.

Totodata, medicul Irinel Popescu a devenit membru corespondent la Sectia de Stiinte medicale.

De asemenea, monseniorul Vladimir Ghika - print, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic roman, nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei - si Petre Pandrea - eseist, publicist si avocat din perioada interbelica - au fost alesi membri postmortem.

Noii membri au fost alesi prin vot secret. Lucian-Liviu Albu, nascut pe 7 august 1951, in Bucuresti, a fost ales in 2009 membru corespondent al Academiei Romane. Din ianuarie 2001, el este director al Institutului de Prognoza Economica (IPE) din cadrul Academiei Romane. A obtinut premiul pentru stiinte economice "Petre S. Aurelian" al Academiei Romane pe anul 2000, pentru cartea "Tranzitia economiei sau tranzitia stiintei economice?".

Daniel Daianu, nascut pe 30 august 1952, in Bucuresti, a fost ministru al Finantelor intre 1997 si 1998, profesor universitar la Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA) din Bucuresti, iar, in 2001, a fost ales membru corespondent al Academiei Romane. In iunie 2011 a devenit membru al Consiliului European pentru Relatii Externe (ECFR). Este asociat al institutului CASE din Varsovia si cercetator in¬vitat, de-a lungul anilor, la Russian Research Center (Harvard University), Woodrow Wilson Center (Washington, DC), NATO Defense College (Roma), FMI, OCDE, Comisia Economica ONU pentru Europa. Printre volumele publicate se numara "Functionarea economiei si echilibrul extern" (Bucuresti, 1992), "Echilibru si moneda" (Bucuresti, 1993), "Economic Vitality and Viability" (Frankfurt am Main, 1995), "Transformation as a Real Process" (Aldershot, 1998), "Incotro se indreapta tarile postcomuniste?" (Polirom, Iasi, 2000), "Ce vom fi in Uniune. Pariul modernizarii Romaniei" (Polirom, Iasi, 2006).

Irinel Popescu, nascut pe 22 aprilie 1953, este presedinte al Academiei de Stiinte Medicale, profesor de chirurgie la Facultatea de Medicina Generala, Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"- Bucuresti, director al "Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Dan Setlacec" - Institutul Clinic Fundeni - Centru de excelenta CNCSIS, membru al European Board of Surgery, specialitati chirugicale, subspecialitate de transplant (cu diploma de onoare) si chirurgie hepato-bilio-pancreatica. Este doctor honoris causa al Universitatii Testemitanu - Chisinau Republica Moldova si membru al Academiei de Medicina din Malaysia.

Academia Romana este cel mai inalt for stiintific si cultural al Romaniei, care reuneste personalitati marcante din tara si din strainatate din toate domeniile stiintei, artei si literaturii. In prezent, Academia Romana indeplineste trei roluri majore: este for de consacrare, este un pilon important al cercetarii din Romania si este un participant activ in viata societatii.

Prin lege si statut, Academia Romana poate avea un numar maxim de 181 membri titulari si corespondenti si 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din tara, iar numarul membrilor titulari nu poate depasi numarul membrilor corespondenti pe ansamblul institutiei.

In prezent, Academia are 79 de membri titulari, 79 de membri corespondenti (total 158), 86 de membri de onoare din strainatate si 31 de membri de onoare din tara (total 118).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri