Ultima oara cand am discutat cu Urbanowski a fost in luna mai cand acesta spunea ca viitoarele trei luni vor fi critice pentru viitorul companiei – ori faliment, ori redresare.

Jocul de domino Govora sau cum ai putea evita colapsul in doar trei luni: planurile indraznete ale noului manager al uzinei

Jocul de domino Govora sau cum ai putea evita colapsul in doar trei...

Reducerea de cheltuieli, renegocierile contractelor, discutiile la nivel inalt cu Ministrul Economiei si cu sindicatele, au ajutat uzina Govora, piesa importanta in economia Judetului Valcea dar si la nivel regional, sa inceapa redresarea, sustine intr-un interviu pe Skype, Witold Urbanowski.

Witold Urbanowski este specializat de 20 de ani in procesele de transformare si schimbare. A lucrat in mai multe tari (India, Polonia, Romania, Cehia) si in companii de dimensiuni medii si mari, din domeniul industrial, in mod special din industria de petrol si gaze. A ocupat succesiv pozitii in productie, vanzari si management.

“Luna august este prima in care nu am inregistrat pierderi, iesind pe zero operational. Din pacate, dupa aceea am fost influentati negativ de rebeliunea din Egip, razboiul din Siria si-a spus si el cuvantul si intr-o singura luna, preturile au scazut. Luptam pe o parte, ni se ia pe alta”, spune el, subliniind insa ca lucrurile se vor ajusta din nou in decembrie.

Cum se realizeaza acest lucru

Uzina Sodica Govora avea la inceputul anului 902 angajati, la finalul anului urmand sa aiba doar circa 700. “A trebuit sa reorganizam foarte multe divizii si sectiuni. De exemplu, aveam trei secretariate cu cate doi angajati. Am renuntat la doua dintre ele”, exemplifica polonezul, intr-o romana aproape perfecta.

Lucrul acesta este ca ceapa – dai jos prima foita, vezi ce se ascunde dedesubt

“Am optimizat tot ce se poate optimiza, ne-am intors la computere, inlocuind vechile caiete si pixuri – astfel, creste si productivitatea companiei”. Economiile generate de concedieri si alte procese de optimizare se ridica la peste 8 milioane de lei pe an.

In ceea ce priveste o potentiala noua reducere de salariati, Witold Urbanowski tine sa linisteasca oamenii din uzina: “Nu va mai fi cazul, in viitorul previzibil. Acum, lucrul acesta este ca ceapa – dai jos prima foita, vezi ce se ascunde dedesubt. Daca este cazul, daca este stricata, o dai si pe aceea afara”, spune, plastic, polonezul. “Pasii mai mici sunt mai buni pentru companie, pentru a nu exista socuri majore – nu taiem mana, taiem degetul”.

El este increzator ca nu vor mai exista proteste in cadrul Uzinelor Sodice Govora, mai ales ca urmare a intelegerii cu sindicatele. “Ma doare inima ca a fost nevoie sa recurgem la concedieri dar, intre doua rele, am ales raul cel mai mic”.

In urmatoarele luni se vor simti efectele concedierilor, compania trebuind sa plateasca salariile compensatorii.

Citeste si:

Urbanowski a incercat sa evite aceste concedieri, externalizand anumite procese si departamente din cadrul Govora. “Practic, acest lucru ar inseamna sa modificam contractele colective de munca astfel incat sa se puna accent pe eficientizarea muncii si nu pe primirea salariilor indiferent de performanta. Nu era exclus ca anumite departamente sa fie separate si sa formam IMM-uri, cu contracte modificate de munca”.

Cu toate acestea, desi a propus aceasta solutie, nici sindicatele nici angajatii nu s-au aratat prea incantate de perspectiva. “Este ceva in mentalitate…eu le-am propus solutiile!”, spune polonezul.

In urmatoarele luni se vor simti efectele concedierilor, compania trebuind sa plateasca salariile compensatorii

Pentru prima oara in istoria fabricii, conducerea uzinelor s-a inteles cu sindicatele, ajungand la un consens privind contractul colectiv de munca. De asemenea, s-au inghetat de comun acord anumite beneficii, zile de concediu, anumite bonusuri, astfel incat uzina sa supravietuiasca si sa reintre pe profit.

Reesalonarea datoriilor si noi investitii

Mai mult, un pas important, a fost reesalonarea datoriilor pe mai multi ani. “Cel mai mare pericol in viitorul apropiat este sa nu generam cash flow – este, pana la urma, cel mai important aspect si trebuie sa ne onoram obligatia catre CET. In ianuarie, dupa plata salariilor compensatorii, cred ca vom fi pe plus”, mai spune el.

Practic, riscul de faliment a trecut si, mai mult, compania mama, Ciech Grupa Chemiczna, din Varsovia, ar putea sprijini Uzinele Sodice Govora cu noi investitii. “Vom primi curand vizita presedintelui grupului si este posibil sa primim o investitie destul de mare, de 3-5 mil. de euro. Inca nu este insa nimic sigur”, spune Witold Urbanowski.

Productie mai mare

Uzinele Sodice Govora vor produce anul acesta circa 430.000 de tone, avand posibilitatea de a atinge 500.000 de tone daca se vor face investitii ulterioare.

In ceea ce priveste modificarea legislatiei de mediu, Witold Urbanowski a evitat un raspuns foarte direct, spunand doar ca “se fac pasi in directia buna”.

Actionar: Uzinele Sodice Govora vor intra in faliment daca nu va fi modificata legislatia de mediu

Actionar: Uzinele Sodice Govora vor intra in faliment daca nu va fi...

Seful Uzinelor Sodice Govora a subliniat efectul de domino dezastruos pe care l-ar suporta companiile din regiune si implicit angajatii, daca firma ar da faliment. “noi suntem prima piesa – daca eu opresc activitatea, 2.000 de oameni de la cariera nu prea au ce sa faca. Nimeni nu cere calcar. Daca pica uzina, pica CET-ul - eu sunt ultimul consumator de abur. Inca 1.500 de angajati. Mai calculam?”.

Wall-Street.ro va va tine la curent cu evolutia uzinei din Valcea prin materiale exclusive ulterioare. Cum vi se par miscarile realizate de polonez? Va invitam sa comentati.