"Consideram ingrijoratoare evolutia companiilor cu o cifra de afaceri de peste un milion de euro pe an si peste 50 de angajati. Din pacate, putem aprecia ca mai multe companii din aceasta categorie au intrat in insolventa in acest an decat in anul precedent si nu credem ca aceasta degradare se va opri anul urmator. Nu vedem niciun motiv pentru ca acest trend sa se schimbe in perioada urmatoare. Sunt trei elemente de baza: consumul, care nu simtim ca urmeaza sa creasca, finantarea, pe care nimeni nu o porneste, si programele guvernamentale de sustinere, inexistente", a declarat Vizental.

In opinia sa, din cele circa 20.000 de firme care au intrat in insolventa in acest an aproximativ 4.000 au afaceri de peste un milion de euro si mai mult de 50 de angajati.

Pe de alta parte, Vizental considera ca piata insolventei da semne de maturizare, in conditiile in care in acest an au aparut cazuri de restructurari de companii in afara acestei proceduri.

"Exista o maturizare a participantilor la piata, pentru un faliment ajunge sa am un nebun si acesta merge inainte, pentru restructurare este nevoie sa am cel putin zece oameni destepti ca sa se intample. Toti participantii trebuie sa sustina aceeasi idee, si acest lucru poate sa se intample doar intr-o piata care a evoluat. In 2008, cand a aparut criza, nu puteam vorbi despre acest lucru. Dupa cinci ani de criza si experiente pozitive si negative pe pielea noastra, pe pielea altora, fiecare a invatat cate ceva", a spus Vizental.

El precizeaza ca restructurare este o masura care depinde de situatia companiei si ca nu poate fi aplicata in toate cazurile.
"In functie de starea companiei, aceasta poate fi restructurata sau reorganizata, adica sa intre in insolventa. Se poate sa intram intr-o anumita companie si masurile pentru restructurare sa fie total inutile, fiind mult prea tarziu. Se poate, de asemenea, ca intr-o companie situatia sa nu fie atat de grava si sa se poata evita insolventa. In esenta, reorganizarea este o masura judiciara cu reguli foarte clare, iar restructurarea este un ansamblu de negocieri si este bazata foarte mult pe identificarea de solutii si de adaptare la conditiile pietei, la cerintele creditorilor, a clientilor, a furnizorilor", a adaugat Vizental.

Marele avantaj al restructurarii este ca in caz de esec firma mai are la dispozitie varinta insolventei. Pe cealalta parte, dupa insolventa, nu mai urmeaza decat falimentul.

"Ne-am propus sa ne implicam doar in acele restructurari pe care le consideram realiste si unde avem transparenta. Preferam in special firmele de productie, unde procesul este posibil. Ne-am desprins un pic de Casa de Insolventa Transilvania si am creat un vehicul specializat pe restructurare in afara. Companiile apeleaza la noi pentru a evita insolventa", explica reprezentantul firmei de insolventa.

Compania are deja in portofoliu 5-7 firme care sunt in proces de restructurare, firma de constructii Cemacon fiind primul caz rezolvat.

"In reorganizare sau restructurare urmarim trei elemente, respectiv managementul, finantarea si supraindatorarea. La Cemacon am adus un manager care a dus compania pe plus, un fond de investitii pentru finantare si am reusit sa rezolvam si problema de supraindatorare. Obiectivul este sa nu avem mai mult de 10 companii in portofoliu in acelasi timp", a afirmat Vizental.

Citeste si:

Problema finantarii in companiile restructurate ar putea fi rezolvata inclusiv prin intermediul unui fond specializat pe restructurare pe care CITR a anuntat de mai mult timp ca vrea sa il lanseze.

"Partenerii din CITR urmaresc formarea unui fond specializat pe restructurare si este una din prioritatile clare pentru 2014. Cu acest instrument, dublat de un management specializat, de care suntem convinsi ca putem dispune, vom rezolva mult mai multe cazuri de supraindatorare. Daca ne uitam, dintre cele trei elemente, partea financiara este partea cea mai dificila. Bancile sunt total opace in a finanta companii in dificultate. Fondul va avea un consiliu de risc independent, care va decide unde este cazul sa investeasca", a subliniat reprezentantul CITR.

CITR are in portofoliu 350 de dosare de insolventa, cu datorii cumulate de 2,2 miliarde de euro si active de 500 milioane de euro.

"Nu a fost un an foarte bun pentru vanzari de active. Am descoperit apetit in doua sau trei domenii. Terenurile agricole s-au vandut imediat si la preturi supralicitate. Un alt domeniu care a mers este cel al spatiilor comerciale centrale. Chiar daca nu a fost in Bucuresti, orice spatiu comercial s-a vandut bine, avand loc licitatii chiar cu dublare a pretului fata de cel de pornire. Le urmeaza echipamentele din agricultura si constructii. Pentru aceste categorii de active sunt suficiente 1-2 licitatii de cele mai multe ori.

Pentru al treilea an consecutiv distribuim creditorilor peste 60 de milioane de euro, astfel gradul de recuperare este de 25%-30% pe procedurile in care s-au facut distribuirile", a mai explicat sursa citata.

CITR a vandut in acest an active in valoare de 30 de milioane de euro, restul pana la 60 de milioane de euro fiind distribuit din profit, din recuperari de creante si din propria capacitate a companiei de a plati rate.

"Raportat la anii precedentii, in 2013 se poate observa o usoara dezmortire a pietei si un interes crescut fata de activele societatilor insolvente. Insa in marea ei majoritate, piata ramane in continuare una foarte speculativa si marcata de lipsa lichiditatilor. Pentru cele mai multe active se organizeaza si cate 15-20 de licitatii, si se ajunge uneori cu preturile la 50% din valoarea evaluata", a conchis Vizental.

In primele zece luni au fost inregistrate 23.543 de cazuri de intrare in incapacitate de plata, cu aproape 8% mai mult decat in aceeasi perioada din 2012, potrivit ONRC.