"In functie de lucrarile de prospectiuni care sunt in desfasurare se poate ajunge la o investitie de 50 milioane de euro. ADX Energy vrea sa se inscrie la urmatoarele licitatii de acordare de concesiuni organizate de statul roman", a declarat, miercuri, directorul general al companiei, Wolfgang Zimmer.

Pana in prezent, compania a investit in Romania cateva milioane de euro. Potrivit unui comunicat al companiei, ADX Energy nu cauta gaze de sist in Romania, intrucat in judetul Timis, unde are concesiuni, nu sunt astfel de resurse.

ADX Energy are sediul in Perth, Australia, si are avize pentru explorari de hidrocarburi in Europa si Africa de Nord.

Prospectiunile sunt realizate de Prospectiuni SA Bucuresti, companie controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender. Vicepresedintele Prospectiuni SA, Mihai Mitroi, a declarat, in noiembrie, ca in perimetrele din judetul Timis ar putea exista un zacamant de 47 milioane barili de petrol.