Contactat de wall-street.ro, Utku Ogrendil, CEO al companiei Provus, nu a dorit sa comenteze informatiile, insa a precizat ca va reveni cu detalii oficiale in luna ianuarie a anului viitor.

Innova Capital il numeste pe Utku Ogrendil la conducerea Provus-RomCard

Innova Capital il numeste pe Utku Ogrendil la conducerea...

Negocieri concrete intre cele doua parti s-au conturat in luna iulie a acestui an, iar tranzactia a fost semnata zilele trecute, potrivit surselor wall-street.ro. O astfel de tranzactie dureaza, in medie, 6-9 luni, iar potrivit informatiilor wall-street.ro, valoarea tranzactiei este de ordinul milioanelor de euro, o valoare cuprinsa intre doua si cinci milioane de euro. Inaintea tranzactiei, compania Supercard Solutions & Services, cel mai important jucator din piata cardurilor de fidelizare, il avea ca actionar majoritar pe Cristian Lupascu (89.55% din actiuni), potrivit datelor de la Registrul Comertului. El va ramane in continuare actionar minoritar al companiei Supercard Solutions & Services si va fi prezent in management alaturi de Mirela Zamfiroiu, directorul general al firmei.

Cristian Lupascu, care a absolvit in 1996 Universitatea „Politehnica” din Bucuresti, este un tanar antreprenor discret, cu aparitii rare in presa de business. El a fondat compania in anul 2000, sub numele Cards4u. Ulterior, SuperCard a devenit cea mai puternica firma din piata solutiilor pentru implementarea de programe de fidelizare. Compania detine peste 70% din piata personalizarii cardurilor non-bancare (carduri de fidelizare, membru, carduri cadou, carduri acces), potrivit informatiilor de pe site-ul companiei. Supercard a lansa primul program de fidelitate la nivel national din Romania, Connex Land, si a implementat alaturi de lantul de farmacii Sensiblu cel mai mare program de fidelitate la nivel national.

Portofoliul de peste 1000 de clienti ai SuperCard include peste 20 de mari retaileri (printre altii, Penny Market, Cora, Metro) , 6 lanturi de benzinarii (Mol, OMV, printre altii), 18 banci si principalele lanturi de farmacii de pe piata romaneasca.

Citeste si:

Supercard Solutions & Services, o companie cu aproximativ 60 de angajati, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 2,5 milioane euro, 70% din aceasta fiind generata de programele de fidelizare bazate pe card si de servicii auxiliare precum dezvoltarea de solutii software, management de proiect, servicii sms/e-mailing, call center.

Diferenta dintre un card normal de fidelizare (proprietar) si un card cu dubla marca afiliat unei retele internationale (Visa, MasterCard etc.) este ca primele nu pot fi folosite in afara retelei proprii de magazine, iar cele din urma pot fi utilizate si la bancomate, fie ele din Romania sau strainatate, precum si la orice comerciant care afiseaza sigla retelei internationale la care cardul este afiliat.

Procesatorul de carduri local Romcard si cel turc Provus Services Provider au fost cumparate in urma cu trei ani de catre Innova Capital, fond de investitii activ pe piata central-est europeana. Fondul isi doreste sa extinda operatiunile celor doi procesatori in zona balcanica, iar preluarea Supercard Solutions&Services reprezinta un pas de consolidare a operatiunilor Provus-Romcard.

Fondul de private equity Innova Capital cumpara Provus si RomCard

Fondul de private equity Innova Capital cumpara Provus si RomCard

Sursa fotografii: Compania Supercard