Impulsionati de dorinta de a aduce in Bucuresti o parte din mancarea autentica romaneasca din Maramures sau Bucovina, sotii Oprea au investit 15.000 de euro in conceptul Bacania cu suflet.

“La noi nu se gasesc inlocuitori de mancare si bautura, ci produse naturale, autentice, al caror gust poate nici nu este cunoscut de multe persoane. Intrucat ne pasa de sanatatea noastra si a clientilor nostri, am ales sa avem la vanzare numai preparate traditionale, atestate, de la gospodarii sau mici producatori locali”, a declarat Liviu Oprea, manager Bacania cu suflet.

Printre cel mai bine vandute produse in cadrul bacaniei, Liviu Oprea mentioneaza mezelurile (pastramele de rata, gasca si crap, rulada de iepure sau vita, muschiul perpelit si parizerul oltenesc, slanina frageda sau pieptul hituit si carnatii virsli de la Brad), branzeturile maturate sau casurile de capra cu diverse adaosuri, precum mararul sau prazul, si vinurile de la Crama Oprisor, Casa Isarescu, ale Aureliei Visinescu, Davino de la Dealu Mare.

Citeste si:

Un sfert din clientii Bacaniei cu suflet sunt companii, iar restul persoane fizice.

Pentru acest an familia Oprea isi propune sa investeasca in utilarea unei bucatarii unde vor pregati propriile prajituri si placinte de casa, dar si cozonaci.

Sursa foto: Bacania cu suflet