"Avem probleme cu livrarile in zonele cu coduri galbene si portocalii. Nu putem ajunge in Buzau, Braila, nu gasim camioane cu care sa tranportam marfa, pentru ca transportatorilor le este teama sa nu le ramana camioanele blocate. Nu sunt insa probleme care sa afecteze clientii. Magazinele au stocuri tampon pentru 2-3 zile", a aratat Nica.

Reprezentantul AMRCR a explicat ca, in aceasta perioada, aprovizionarea functioneaza la 60% dintr-o zi normala.

"Si furnizorii ajung greu la noi. (...) Problemele sunt in special pe partea de produse proaspete", a explicat Nica.

La randul sau, Gabriel Paslaru, reprezentantul pentru Relatii Publice al Profi, spune ca retailerul profita de aceasta pauza intre codurile de viscol emise de meteorologi pentru a face aprovizionari suplimentare.

"Au fost niste intarzieri de livrari, dar magazinele nu au suferit, au stocuri. Profitam de pauza dintre vijelii pentru a face aprovizionari suplimentare. Totul depinde de furnizorii nostri, sa ajunga la centrele noastre logistice", a declarat Paslaru.

Citeste si:

AMRCR a fost constituita in anul 2003 si cuprinde retailerii Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland, real, Selgros, Metro Cash & Carry, Billa, Mega Image, Penny Market, Lidl, Praktiker, Bricostore, Baumax, Dedeman, Hornbach, OBI si Mobexpert.

Bucurestiul si 14 judete din sudul si estul tarii vor fi, miercuri, intre orele 06.00 si 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judete a fost emisa o avertizare cod galben. Avertizarea cod portocaliu a fost emisa pentru Bucuresti si judetele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Calarasi, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea, Galati si jumatatea de sud a judetelor Arges si Dambovita.

Miercuri vor fi sub avertizare cod galben de viscol judetele Iasi, Vaslui, Bacau, Covasna, Brasov, Valcea, Olt, Gorj, Dolj si Mehedinti, precum si jumatatea de nord a judetelor Dambovita si Arges.

Incepand de miercuri, ora 23.00, va intra in vigoare o alta avertizare, valabila pana joi, la ora 10.00. Avertizarea cod portocaliu va fi restransa, de miercuri noapte, la opt din cele 14 judete, respectiv Calarasi, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea si Galati.

De asemenea, de miercuri noapte pana joi dimineata va fi prelungita avertizarea cod galben pentru Bucuresti si judetele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Dambovita, Iasi, Vaslui, Bacau si Covasna.