Baneasa Developments vrea sa investeasca in acest an circa doua milioane de euro pentru extinderea zonei de divertisment, dar si pentru lucrari de remodelare a unor spatii din centrul comercial Baneasa Shopping City, a declarat directorul firmei, Georgios Argentopoulos.

"Planurile noastre de investitii in acest an includ continuarea extinderii zonelor de petrecere a timpului liber pentru copii mici, remodelarea spatiilor de la intrarea in centrul comercial si a toaletelor, dar si realizarea anumitor proiecte pentru imbunatatirea serviciilor pentru clienti. Mai mult decat atat, vom continua investitiile in sistemele informatice de management si a platformelor de marketing. Valoarea investitiilor alocate pentru aceste planuri este in jurul a 2 milioane de euro", a spus seful Baneasa Developments, prin intermediul careia oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu si Radu Dimofte controleaza proiectul Baneasa din nordul Capitalei, potrivit Mediafax.

Zona de divertisment a inregistrat anul trecut o crestere a cifrei de afaceri cu 20%, in timp ce veniturile din chirii au crescut cu 4%, astfel Baneasa Developments a inregistrat in 2013 un avans al veniturilor de 4% la 42 milioane de euro, potrivit datelor transmise de companie.

"Veniturile din chirii au crescut in special datorita obtinerii unor chirii mai ridicate in urma schimbarii mixului de chiriasi, in conditiile in care unele contracte au expirat anul trecut. In ceea ce priveste veniturile din zona de divertisment, cresterea semnificativa s-a datorat imbunatatirii operatiunilor in cadrul Grand Cinema Digiplex. Pentru 2014 ne asteptam la o stabilizare a veniturilor din chirii si o continuare a cresterii pe partea de divertisment, avans generat de noile facilitati Grand Combo (centrul cu biliard, bowling si jocuri electronice) si Grand Cosmos (centru expozitional)", a adaugat Argentopoulos.

Compania a finalizat o zona de divertisment, situata la etajul doi al centrului comercial. Zona de distractie ofera, pe o suprafata de 1.500 mp, facilitasi precum piste de bowling sau simulatoare F1.

Numarul vizitatorilor centrului comercial a crescut anul trecut cu 15%, la 22 de milioane de persoane, avans care insa s-a resimtit doar partial in veniturile retailerilor.

"In medie, veniturile retailerilor au crescut anul trecut cu 5%, depasind 200 de milioane de euro (fara Carrefour si Grand Cinema)", a aratat reprezentantul Baneasa Developments.

Zona comerciala a proiectului Baneasa mai cuprinde magazinele Ikea, Mobexpert si Bricostore.

In zona de nord a Bucurestiului mai functioneaza centrul comercial Promenada Mall, deschis in luna octombrie in Calea Floreasca si care este principalul competitor al Baneasa Shopping City.

"Am simtit deschiderea Promenada in prima luna de functionare, insa numarul vizitatorilor a revenit la nivelul de dinainte pana la Craciun. Cel mai mare impact s-a simtit la nivelul retailerilor din zona de restaurante", a mai spus Argentopoulos.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri