"Suspendarea inseamna doar faptul ca agentiile acreditate de IATA la vanzarea de bilete pe zboruri Carpatair nu pot folosi stocul de bilete Carpatair, in schimb, emiterea biletelor se poate face folosind stocul companiilor aeriene partenere Carpatair cum ar fi Hahnnair, Alitalia etc.", au raspuns oficialii operatorului aerian.

Astfel, potrivit acestora, Capatair isi continua activitatea normala de zbor si vinde bilete de avion atat prin canalele proprii (online pe site-ul companiei), cat si prin intermediul agentiilor de turism acreditate IATA, folosind acordurile interline pe care le are cu companiile partenere, potrivit Mediafax.

"Toate biletele Carpatair care se emit de catre agentiile de turism vor fi onorate in mod obisnuit de companie. Comunicarea defectuoasa facuta astazi de catre ANAT, prin care efectiv someaza agentiile sa opreasca vanzarea biletelor de avion pe zborurile Carpatair reprezinta o actiune iresponsabila, capabila sa aduca prejudicii companiei noastre. Administratorul judiciar va lua act de aceasta actiune si va dispune masurile legale ce se impun in astfel de situatii", au mai spus sursele citate.

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) le-a transmis miercuri, printr-un e-mail, agentiilor de turism solicitarea IATA de a suspenda "imediat" emiterea de bilete de avion in sistem BSP in numele Carpatair, intrucat compania aeriana este in insolventa si agentiile risca blocarea banilor.

"IATA a suspendat Carpatair, cu efect imediat, intrucat compania aeriana se afla sub protectia legii falimentului, in vederea reorganizarii. Agentii de turism BSP (Billing and Settlement Plan - n.r.) trebuie sa suspende imediat toate emiterile de bilete in numele Carpatair, inclusiv utilizarea tuturor sistemelor pentru procesarea returnarilor sau a altor tranzactii cu carduri de debit/credit in numele Carpatair", se arata in mesajul ANAT.

De asemenea, agentiilor li se solicita sa regleze toate debitele restante si vanzarile in curs de procesare direct cu SC Carpatair SA si sa se abtina de la deducerea sau efectuarea oricarei rambursari din sumele ce corespund debitelor restante, vanzarilor in curs de procesare sau altor tranzactii viitoare ale Carpatair.

Citeste si:

Orice viitoare tranzactii intre agentiile de turism si compania aeriana se vor realiza si deconta bilateral.
International Air Transport Association (IATA) este o organizatie comerciala internationala a companiilor aeriene. Prin sistemul Billing and Settlement Plan, IATA faciliteaza vanzarea biletelor prin agentii de turism acreditate, astfel ca decontarile companiilor aeriene se realizeaza cumulat.

"Pentru o mai mare siguranta, remiterea tuturor facturilor scadente trebuie sa fie facuta fara a se retine rambursarile deja cauzate de compania aeriana. In urma discutiei cu reprezentantii IATA locali, va atragem atentia ca agentii care au facut deja remiterea catre Clearing Bank inainte de data stabilita trebuie sa regleze sumele remise si sa returneze sumele retinute in termen de 24 de ore, in caz contrar riscand iregularitati sau intrarea in default. Agentii care fac plata prin Direct Debit trebuie sa ajusteze valoarea de decontare utilizand plata manuala. Sumele excedentare remise de agenti inainte de data stabilita pentru compania aeriana suspendata, vor fi retinute pana la finalizarea unei analize a legislatiei aplicabile. Este posibil ca legea sa solicite ca aceste fonduri sa fie virate in contul companiei aeriene, si nu returnate agentilor. IATA va urmari situatia agentiilor membre ANAT si va transmite notificari catre acestea in vederea reglarii debitelor, in cursul zilei de azi", se mai arata in mesajul ANAT.

Compania aeriana Carpatair a solicitat si obtinut la sfarsitul lunii intrarea in insolventa cu intentia de a urma un proces de reorganizare judiciara, motivand decizia prin daunele de 30 de milioane de euro provocate de litigiile cu Aeroportul Timisoara, avand ca obiect activitati anticoncurentiale.

"Cauzele unei astfel de decizii sunt legate in principal de existenta unor litigii impotriva Aeroportului Timisoara avand ca obiect activitati anticoncurentiale investigate in prezent de Comisia Europeana, dar si de instantele si autoritatile nationale, daunele estimate depasind 30 de milioane de euro", potrivit reprezentantilor Carpatair.
In cursul procesului de reorganizare, compania a anuntat ca va continua o activitate comerciala normala, iar conducerea va fi asigurata de actuala echipa de management condusa de Nicolae Petrov, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat.

Pentru perioada ramasa din sezonul de iarna, pana la sfarsitul lunii martie 2014, programul de operare a fost redus, mentinandu-se zborurile profitabile.

Principalii actionari ai companiei Carpatair, infiintata in anul 1999, sunt un grup de oameni de afaceri elvetieni.