Criza din Ucraina ne da posibilitatea sa aratam ca Romania este altfel, dar situatia trebuie gestionata foarte bine, prin intelegerea modului in care un investitor strain se uita in regiune, a declarat Steven van Groningen, vicepresedintele Consiliului Investitorilor Straini, scrie Mediafax.

"Criza din Ucraina, dar intr-un fel si situatia din alte tari din jurul nostru, ne afecteaza intr-un anumit fel pentru ca in mod constant trebuie sa explicam de ce asa ceva nu se poate intampla si in Romania. Chiar daca eu cred ca ceea ce se intampla ne ofera posibilitatea sa aratam ca suntem altfel, totusi situatia trebuie gestionata. Trebuie sa intelegem cum se uita un investitor financiar sau strain din strainatate in regiune. Si trebuie sa gestionam aceasta situatie foarte bine. De aceea, cred ca este foarte important sa cream un mediu predictibil cand vine vorba despre orice schimbare legislativa in Romania. Noi in Romania ne uitam intr-un anumit fel la acest aspect, dar cineva din New York poate sa se intrebe: dar asta nu este acelasi lucru care se intampla in Ucraina?", a spus van Groningen, care ocupa si functia de secretarul general al Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei, organizatie care include cele mai importante patru organizatii de investitori din Romania.

El a adaugat ca evenimentele din Ucraina nu vor avea un impact direct asupra pietei locale.

Investitorii continua sa se retraga in masa din Ucraina, in contextul escaladarii violentelor dintre protestatari si fortele de ordine loiale presedintelui Viktor Ianukovici, cu scaderi puternice pentru grivna si costuri de finantare aproape de maxime record. Protestele au inceput in urma cu trei luni, dupa ce Ianukovici a decis sa se retraga dintr-un acord de liber schimb cu UE, optand pentru apropierea de Rusia, care a oferit o linie de finantare de 15 miliarde de dolari. Miscarile de strada nu sunt izolate in Kiev, inregistrandu-se incidente in cel putin alte trei orase importante din vestul tarii.

Randamentele de referinta ale obligatiunilor guvernului ucrainean sunt aproape de maxime record pe piata secundara, iar grivna s-a prabusit cu peste 7% de la inceputul lui 2014, la minimul ultimilor cinci ani, in pofida finantarii primite de stat de la Rusia. Rezervele bancii centrale au atins cel mai redus nivel din ultimii opt ani, in urma eforturilor de a limita declinul monedei nationale. Autoritatle au introdus recent restrictii asupra tranzactiilor financiare cu valuta, in incercarea de a frana retragerile de capital.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri