Intr-o conferinta de presa organizata dupa licitatie, casa Sotheby's a precizat ca a renuntat la comisionul aferent achizitiei, avand in vedere retragerea cumparatorului initial, si ca a evaluat diamantul la suma de 72 de milioane de dolari.

Isaac Wolf, un slefuitor de diamante din New York, a licitat impotriva altor trei rivali, in luna noiembrie 2013, adjudecandu-si diamantul pentru suma de 83,02 milioane de dolari, la o licitatie a casei Sotheby's.

"In prezent, suntem in discutii cu cumparatorul, in timp ce luam in considerare si alte alternative", a spus Patrick McClymont, directorul financiar de la Sotheby's. "Intre timp, ni se pare confortabila evaluarea noastra si vedem adevarata valoare a diamantului avandu-l in posesie la acest pret", a adaugat acesta.

Citeste si:

Diamantul "Steaua roz" a fost taiat si slefuit dintr-o gema bruta de 132,5 carate, extrasa de compania De Beers de undeva din Africa, in 1999, desi nu se cunoaste locul geografic exact. Acesta a fost vandut prima oara in 2007, iar vanzatorul a dorit sa isi pastreze anonimatul, conform Sotheby's.

Diamantul "Steaua roz" de 59,60 de carate a fost in centrul atractiei la licitatia de la Geneva din noiembrie 2013, cand a avut loc cea mai mare vanzare de bijuterii din istorie, cu o suma totala de 199,5 milioane de dolari, potrivit casei Sotheby's.

Sursa foto: http://www.sothebys.com/de/auctions/ecatalogue/2013/important-jewels-n09016/lot.90.html