De la preluarea unui maldar de fier vechi - fabrica de magiun de stat de la Topolveni – au trecut 13 ani. Cu noroc. Bibiana si Diana Stanciulov, mama si fiica, au reusit sa transforme magiunul de prune intr-o vedeta a retailului alimentar si un business care se apropie cu pasi siguri de 1 milion de euro.

In 2001, Bibiana Stanciulov, 61 de ani, cumpara de la un lichidator judiciar sectia de magiun deshidratate si alcool, parte a Fabricii de Conserve Topoloveni. Descrie aceasta decizie ca pe o “ambitie”, o tentativa de a se “razbuna” pe fonducerea fabricii care o “inselase intr-un contract in anii 1996”. Mai simplu – a dorit sa demonstreze ca si in industria alimentara pot exista afaceri curate, cinstite. O atitudine pe care nici astazi nu reuseste sa si-o explice.

Fostul redactor la Radio Romania, Bibiana Stanciulov platea atunci 275.000 de lei pentru un “maldar de fier vechi, cladiri care se prabuseau”.

“In secunda doi, dupa ce am vizualizat ce cumparasem, am trait senzatia ca toti neuronii au zburat din creier si imi doream sa fiu ieri si nu in acea zi de august 2001. M-am vazut femeie singura, cu Diana inca studenta, in fata unor fiare ruginite, multi paianjeni, niste utilaje monstruoase din care nu intelegeam nimic. De la Topoloveni la Bucuresti am folosit batiste fara numar in incercarea disperata de a exterioriza cat mai mult din supararea pe care o aveam”, isi aminteste Stanciulov.

Intr-un an a reusit sa porneasca acele utilaje, astfel incat in 2002 a obtinut primele 200 de tone de magiun. Drumul nu a fost unul usor, avand de depasit diferite obstacole: banii pentru a organiza lucrurile in acel haos, colectivul de munca, furnizorii de materie prima.

Profitul a aparut pana in 2009, insa valoare a fost mica din cauza investitiei mari realizate. Pana in prezent, familia Stanciulov a alocat 1,8 mil. euro in fabrica de la Topoloveni. Ulterior, compania a inregistrat profit operational in fiecare an, dar nu a reusit sa amortizeze investitia.

Pentru anul trecut Bibiana Stanciulov vorbeste de o cifra de afaceri de circa 800.000 de euro, cu un profit “foarte mic”.

Bibiana Stanciulov

Principala si singura piata de desfacere este, pentru moment, cea nationala. Odata insa cu accesarea unor fonduri europene, proprietara magiunului de Topoloveni spera sa deschida pietele din Rusia, Elvetia sau Norvegia.

“Din martie se va semna al doilea program de finantare europeana pentru Orientul Mijlociu si SUA. Cele doua programe sunt de aproximativ 1,5 milioane euro cu coparticipare de 20%”, completeaza Bibiana Stanciulov.

In prezent capacitatea de productie a fabricii poate ajunge la 1.000 de tone de produse.

Un defect al nostru, al romanilor, defect accentuat din cauza restrictiilor alimentare de pana in anii 1990, este snobismul

Potrivit Bibianei Stanciulov, magiunul de prune produs la Topoloveni este primul produs din industria alimentara locala pe care l-a prezentat consumatorului in “haine de gala”.

“Reteta de 100 ani l-a facut usor recognoscibil papilelor gustative ale romanilor, indiferent de varsta. Am urmat modelul recunoasterii internationale pentru a il readuce in tara cu cat mai multe medalii. Din cauza snobismului si a dorintei noastre de a verifica magiunul la cele mai prestigioase institute internationale, am participat la ITQI, trei ani, si am reusit sa obtinem, in primii doi ani, cate o Stea Michelin, iar in 2013 doua Stele Michelin. Dezvoltarea magiunului s-a realizat pe acest val al vocilor, din ce in ce mai puternice, ale nutritionistilor care incearca sa impuna produsele naturale, zero zahar respectand principiul consumului in cantitate mica, dar cu o calitate foarte ridicata. Suntem in continuare singurii producatori din industria alimentara care nu folosim zahar, conservanti, in niciun produs”, afirma Stanciulov.

La capitolul provocari actuale, proprietara magiunului de Topoloveni trece pe lista concurenta neloiala, nerespectarea normelor de etichetare, lipsa protectiei la nivel national conform indicatiei geografice protejate sau politica de pret a hiper si supermarketurilor.

Mi-as dori timp liber sa dorm linistita

Pentru viata personala Bibiana Stanciulov aloca foarte putin timp, insa numeste printre pasiuni lectura, calatoriile, gradinaritul.

“Este bine ca sunt <<tanara>> si mai am....timp. Ce este cel mai important s-a intamplat : numele familiei Stanciulov va ramane in istoria industriei alimentare, este un arc peste timp, de numai...100 ani, intre Maximilian Popovici, domnul care a creat acele utilaje specifice magiunului - vasele bain marie - si familia Stanciulov care i-a creat notorietatea interna si internationala”, spune Stanciulov.

De asemenea, aceasta este multumita de faptul ca s-a produs un declic de comportament in colectivul pe care il conduce.

“Din 2001 pana prin 2008 cand ii intreba cineva unde lucreaza raspundeau cu vocea plata <<la magiun>>. Acum, la aceeasi intrebare, raspunsul vine <<de sus>>, indiferent de inaltime, cu superioritatea constientizarii lucrului bine facut, al constientizarii faptului ca prin mainile lor a trecut magiunul, dulceata, unice in lume. Suntem, in fapt, o familie: magiunaresele”, considera Bibiana Stanciulov.

In prezent, echipa are 25 de salariati permanenti, iar in perioada de varf a productiei numarul acestora depaseste 100.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri