MCA Grup, unul dintre cei mai mari producatori locali de usi de garaj si rulouri exterioare pentru ferestre, a incheiat anul 2013 cu afaceri de 8 milioane de euro, in usoara scadere fata de anul anterior.

Exporturile au contribuit cu aproximativ 25% din business, aport de doua ori mai mare comparativ cu 2012, in timp ce vanzarile pe piata interna s-au redus.

„Credem in continuare in cresterea exportului, experienta ne-a dovedit ca avem ce oferi. Obiectivul nostru pentru anul in curs este de crestere cu 20%, bazata in principal pe dezvoltarea pietelor externe”, spune Ciprian Oprea, CEO MCA Grup.
MCA Grup si-a bugetat pentru 2014 investitii de peste 800.000 de euro, vizand intergarea unor noi categorii de produse si dezvoltarea capacitatii de productie a altora mai vechi.
In ceea ce priveste evolutia pietei usilor sectionale, trendul negativ setat in 2012 s-a domolit. Potrivit estimarilor MCA, in 2013 s-a inregistrat o contractie cu aproximativ 5% valoric, in piata fiind comercializate mai multe modele economice. Insa ca volum, in Romania s-au vandut aproximativ 14.500 de usi sectionale, nivel similar cu anul anterior.
Pentru anul in curs, compania estimeaza o usoara revigorare a pietei pe zona usilor de garaj, tinand cont si de faptul ca numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale s-a mentinut in 2013 la acelasi nivel cu 2012, neinregistrand scaderi.
In zona rulourilor, MCA se asteapta la o crestere de aproximativ 10%, sustinuta de potentialul mare al pietei, intrucat in Romania doar 2% dintre ferestrele noi se comanda cu rulouri.
MCA, companie prezenta pe piata de 16 ani are la Jilava, langa Bucuresti, cea mai mare fabrica de profil din Europa de Sud-Est. De asemenea, MCA exporta in Belgia, Franta, Austria, Germania, Serbia, Bulgaria, Moldova si Italia.
Principalii competitori ai MCA pe piata de profil sunt, printre altii, Hormann Romania, Rom Automatizare, Dorma, Aluterm Group, Geze, G-U Ferrom Com, BIT WinDoors, Somfy Romania, Kaba Group si Assa Abloy.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri