Anul trecut, vanzarile Biofarm au crescut cu circa 12%, la 117,57 milioane lei (26,6 milioane euro), iar profitul a urcat cu 21,7%, la 25,61 milioane lei (5,8 milioane euro). Tot pentru acest an, compania are in plan investitii de 36 milioane lei (8 milioane euro), in lucrari constructii, instalatii industriale si echipamente pentru noua fabrica, dar si in actuala unitate de productie, marketing si distributie.

Biofarm are un portofoliu de 200 de produse care acopera 60 de arii terapeutice si se numara intre primii zece producatori de medicamente in volum. Anul trecut, directorul general al Biofarm, Danut Vasile, declara ca producatorul isi va dubla capacitatea de productie si va intra pe noi arii terapeutice, odata cu relocarea in 2015 in noua fabrica, aflata in constructie, si se va concentra pe dezvoltarea exporturilor, scrie Mediafax.

Totodata, Biofarm reorganizeaza si dezvolta departamentul de export, targetul fiind in principal Rusia si statele din fosta URSS, seful producatorului fiind de parere ca exporturile vor fi sursa de crestere in viitor. In prezent exporturile reprezinta 3,5% din cifra de afaceri, iar tarile de destinatie sunt Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Serbia, Kazahstan si Ungaria.

Citeste si:

Biofarm are peste 350 de angajati. Compania este controlata de SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Muntenia (SIF4), care impreuna detin 21,3% din actiunile Biofarm si, respectiv, 32,98% din titluri. Cele doua SIF-uri trebuie sa lanseze o oferta de preluare pentru actiunile pe care nu le detin, potrivit unei decizii ASF, intrucat actioneaza concertat la Biofarm si controleaza impreuna peste 33% din titlurile companiei, pragul la care legislatia pietei de capital impune lansarea unei oferte de preluare.

Raportat la cel mai recent pret de la bursa, capitalizarea bursiera a Biofarm este de 328,4 milioane lei (72,8 milioane euro).