Producatorul de lactate Albalact (ALBZ) a incheiat primul trimestru cu o cifra de afaceri de 112,7 milioane lei (25 milioane euro), in crestere cu 10% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, si cu un profit net de 11,5 milioane lei (2,6 milioane euro), scrie Mediafax.

"Societatea a obtinut un profit din exploatare in suma de 12,2 milioane lei, din care suma de 7,1 milioane lei este profit rezultate din activitati cu caracter exceptional, respectiv transferul activitatii de logistica din Albalact in noua companie Albalact Logistic, companie detinuta 100% de Albalact. Profitul din exploatare aferent activitatii de baza a companiei, prelucrarea si comercializarea produselor lactate, obtinut in primul trimestru al anului 2014 este de 5 milioane lei", se arata intr-un comunicat transmis, vineri, de companie pietei Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Albalact a consemnat in primele trei luni ale anului trecut o cifra de afaceri de 102,4 milioane lei si un castig net de 2,7 milioane lei.

Veniturile au crescut in primul trimestru din acest an cu 36%, la 140,1 milioane lei (31,1 milioane euro), iar cheltuielile au urcat cu 28%, la 127,6 milioane lei (28,3 milioane euro). In aceeasi perioada a anului trecut, compania a consemnat venituri de 102,7 milioane lei si cheltuieli de 99,6 milioane lei.

Obiectivul principal al producatorului de lactate pentru acest an este ca cifra de afaceri sa depaseasca pragul de 100 milioane euro, estimare sustinuta de cresterea pe piata branzeturilor si iaurturilor si mentinerea cotelor pe celelalte segmente. Tot pentru acest an, Albalact si-a bugetat o crestere a profitului net cu 30%, la 11 milioane lei (2,5 milioane euro).

Producatorul detine doua unitati de productie, una in localitatea Oiejdea din judetul Alba si una in Campulung Moldovenesc, fabrica Raraul. Acesta ocupa locul 3 in topul producatorilor de lactate din Romania, cu un portofoliu de peste 80 de sortimente de lactate sub marcile Fulga, Zuzu, Fruzu, De Albalact si Raraul. Compania are peste 800 de angajati.

Cel mai mare actionar al Albalact este omul de afaceri Raul Ciurtin, care detine indirect 42,53% din actiunile Albalact, prin doua firme inregistrate in Cipru, Crisware Holdings (26,86%) si Croniar Holdings Limited (15,67%).

In actionariat se mai regaseste fondul de investitii RC2, inregistrat tot in Cipru, cu 25,45% din actiunile Albalact.

Titlurile Albalact au incheiat sedinta bursiera de vineri in crestere cu 1,41%, la 0,18 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a companiei este de 117,5 milioane lei (26,5 milioane euro).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri