Producatorul roman de dermatocosmetice Ivatherm, cu afaceri de circa 2 milioane de euro anul trecut, isi propune sa intre anul acesta pe noi piete din Asia si Orientul Mijlociu, unde se afla deja in discutii cu distribuitori din regiune, a declarat pentru wall-street.ro Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea companiei.

In primele patru luni din acest an afacerile Ivatherm au inregistrat un avans de 13% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Mai mult, in aprilie producatorul a raportat cele mai mari vanzari de la infiintarea companiei, respectiv 200.000 de euro, spune Rucsandra Hurezeanu.

Vindem in jur de 200.000 de produse pe an. Avem 9% cota de piata si suntem in primele patru companii pe piata din Romania, conform companiei de audit Smart Data Research. Speram sa mentinem aceasta tendinta crescatoare pana la sfarsitul anului”, afirma fondatoarea Ivatherm.

Pentru acest an compania pregateste o serie de lansari de noi produse, programate pentru aceasta toamna, si intentioneaza sa extinda portofoliul de produse cu doua game noi pentru ingrijirea pielii. Pe lista prioritatilor se afla si participarea la cateva dintre cele mai mari targuri din industrie – Shanghai, Istanbul, Tokyo si Abu Dhabi.

“Ne dorim sa intram in tari din Asia si Orientul Mijlociu, aceste sunt regiunile cele mai atractive pentru noi. Suntem in discutii cu distribuitori din multe tari in aceste regiuni. Faptul ca avem deja o baza bine cladita in piata locala, nu avem fonduri de investitii in actionariat, compania e stabila, profitabila si in crestere, ne da ragazul sa facem extinderea cu prudenta in ritmul pe care ni-l dorim”, declara Rucsandra Hurezeanu.

Ivatherm a realizat un prim export in China, prin Hong Kong, si distribuie produse in Egipt incepand cu anul trecut. Pentru acest an compania vizeaza intrarea pe piata dermatocosmeticelor din Iordania si Emiratele Arabe Unite. In acest moment exporturile reprezinta 5% din afacerile companiei. “Alegerea cu atentie a unui distribuitor este foarte importanta, nu ne dorim sa intram pe alte piete cu orice pret. E usor sa pui produsele pe raft, dar daca vanzarea nu e sustinuta de o promovare eficienta e posibil sa urmeze un esec pe care il repari greu. Partenerul potrivit este cel care crede cu adevarat in produsele noastre si in potentialul brandului, intelege pozitionarea lui ca un brand de farmacie cu promovare medicala”, mai spune Hurezeanu.

In prezent Ivatherm vinde in 1.000 de farmacii din toata tara. Incepand cu 2012 compania a renuntat la reteaua proprie de distributie si lucreaza acum cu trei distribuitori mari de produse farmaceutice, decizie care a generat printre altele cresterea gradului de recuperare a creantelor, o rapiditate mai mare la livrare si o diminuare a stocurilor. Distributia directa a fost pastrata doar pentru magazinul online.

In ceea ce priveste vanzarile online, Rucsandra Hurezeanu vorbeste despre crestere, desi momentan acestea reprezinta doar 5% din business. “Probabil ne vom alinia tendintelor din tarile mai avansate. E un circuit in care marja noastra de profitabilitate e mai mare. (…) Comertul online dispune de unelte noi, sofisticate, prin care ajunge la segmente noi de piata cu costuri mai mici fata de offline”, adauga Hurezeanu.

Produsele din portofoliul Ivatherm care genereaza cele mai mari vanzari sunt gama antiacneica, cele destinate dermatitei seboreice sau cuperozei. Ele sunt prescrise de medicii dermatologi, dar si recomandate de farmacisti.

Initial, fondatoarea Ivatherm a ales meseria tatalui, ca mai apoi sa renunte la halatul de medic pentru o pasiune nascuta in farmacia mamei. Dupa sase ani petrecuti intr-o companie de medicamente, Rucsandra Hurezeanu a decis in 2005 sa porneasca pe cont propriu infiintand singurul producator roman de dermatocosmetice pe baza de apa termala Herculane. In prezent, compania se afla in competitie directa cu companii de talie internationala precum Avene si Vichy.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri