"Avand o bogata experienta in ceea ce priveste organizarea de targuri si expozitii, Catalin Trifu a lucrat peste 20 de ani in cadrul companiei Romexpo, ocupand functii variate in ierarhia institutionala", a anuntat Romexpo.

Desi Romexpo sustine ca schimbarea a fost facuta luni, 19 mai, anuntul a fost transmis presei joi.

Sorin Vornic, presedintele Consiliului de Adminstratie al Romexpo, a declarat ca prin intermediul noii conduceri executive se doreste aducerea unui "suflu nou" in firma.

Peste 500.000 de persoane au vizitat anul trecut complexul expozitional Romexpo din Bucuresti, unde au fost organizate 58 de targuri, 390 de conferinte, seminarii si congrese si cinci concerte.

Citeste si:

La Romexpo au avut loc anul trecut 40 de targuri si expozitii proprii, 18 targuri si evenimente organizate de catre parteneri, 390 de seminarii, conferinte, workshop-uri si congrese, trei evenimente pentru publicul larg, cinci concerte si un festival de muzica.

La targurile si expozitiile organizate au participat, printre altele, firme de turism, constructii, amenajari interioare, industrie, mobilier, echipament militar, cosmetice si moda, agricultura, industria alimentara si medicina. Astfel, la evenimentele organizate au participat aproximativ 4.500 de companii.

Totodata, peste 500.000 de vizitatori au trecut pragul complexului, iar cifra de afaceri a Romexpo a ajuns la 11 milioane de euro, fata de aproape zece milioane de euro in 2012.

Complexul expozitional Romexpo are ca actionar majoritar Camera de Comert si Industrie a Romaniei.