Potrivit cotidianului Pressa, citat de Mediafax, expertul bulgar in domeniul energiei Ilian Vasilev, care are legatura cu activitatea Chevron in Bulgaria, a confirmat informatia. Noua strategie a companiei se va concentra pe tari din Europa Centrala si de Est precum Polonia, Romania si Ucraina, care asigura conditii favorabile pentru investitiile riscante ale Chevron, a spus Vasilev.

Chevron nu a putut sa urmeze "modelul din Bulgaria" si sa implementeze metode eficiente pentru "motivarea" cercurilor politice si a oficialilor guvernamentali, a scris Vasilev pe blogul sau, potrivit agentiei Focus. Vasilev a fost in trecut ambasadorul Bulgariei la Moscova. In iulie 2011, Chevron a castigat o licitatie pentru un contract pe cinci ani vizand operatiuni de prospectare si explorare pentru identificarea de gaze de sist pe un teritoriu de 440.000 de hectare, scrie Novinite.

In ianuarie 2012, Parlamentul bulgar a impus un moratoriu asupra explorarii pentru gaze de sist folosind procesul de fracturare hidraulica si a blocat astfel activitatea Chevron in Bulgaria. Potrivit estimarilor agentiei pentru informatie in domeniul energiei din SUA, Bulgaria are resurse potentiale de gaze de sist totalizand circa 480 de miliarde de metri cubi si 180 de milioane de barili de petrol de sist.

Activitatea Chevron in Romania

In Romania, Chevron a inceput in luna mai forajul de explorare a gazelor de sist in comuna vasluiana Pungesti, dupa cinci luni de la demararea lucrarilor de amenajarea a platformei pe care este amplasata sonda, compania sustinand ca lucrarile se desfasoara "intr-un mod sigur si responsabil fata de mediul inconjurator". Lucrarile de explorare a gazelor de sist sunt derulate de Chevron in extravilanul satului vasluian Silistea din comuna Pungesti, fiind prima zona din Romania unde compania petroliera a inceput prospectiunile pentru identificarea unor posibile zacaminte neconventionale.

Citeste si:

Chevron Romania mai detine alte trei acorduri de mediu in judetul Vaslui pentru explorarea gazelor de sist in localitatile Paltinis - Bacesti, Popeni - Gagesti si Puiesti. De asemenea, compania petroliera a mai obtinut, in urma cu o luna, si cea de-a doua autorizatie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, in perimetrul detinut la Puiesti. Dupa ce compania Chevron a obtinut, in 3 octombrie 2013, autorizatie de construire pentru amplasarea in judetul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de sist in Romania, la Pungesti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor.

Cititi si A inceput explorarea gazelor de sist! Chevron vs. protestatarii: Filmul evenimentelor de la Pungesti

Chevron vs. protestatarii: Filmul evenimentelor de la Pungesti

Chevron vs. protestatarii: Filmul evenimentelor de la Pungesti

Sursa foto: Chevron