Compania a emis 35.000 de "unitati", fiecare cu un pret de 1.000 de dolari canadieni (914,57 dolari), si a obtinut fonduri de 35 de milioane de dolari canadieni (32 milioane dolari SUA), se arata intr-un comunicat al companiei.

Gabriel Resources intentioneaza sa foloseasca fondurile pentru finantarea activitatilor curente, inclusiv pentru continuarea eforturilor de obtinere a autorizatiilor necesare proiectului Rosia Montana, potrivit Mediafax.

O "unitate" include obligatiuni convertibile subordonate negarantate cu un principal de 1.000 de dolari canadieni si un cupon de 8%, warrant-uri care dau dreptul la achizitia a 398 de actiuni, precum si un "drept din valoarea arbitrajului" ("Arbitration Value Right"). Obligatiunile care intra in componenta unitatilor vor fi scandente la 30 iunie 2019 si vor fi convertibile in orice moment in actiuni ordinare, la cererea detinatorului, la un pret de 1,255 dolari canadieni pe unitate.

Fiecare Warrant confera dreptul detinatorului de a achizitiona o actiune la un pret de 1,674 dolari canadieni pe unitate, oricand pana la termenul de 30 iunie 2019. Fiecare drept din valoarea arbitrajului da detinatorului dreptul, in anumite conditii, la pana la 5% din banii primiti de companie in urma unui acord amiabil sau a unei decizii irevocabile de arbitraj, luata pana la 30 iunie 2019 intr-o procedura de arbitraj legata de proiectul Rosia Montana.

Gabriel Resources va atrage 40 mil. dolari de la actionari, in schimbul dreptului la eventuale despagubiri

Gabriel Resources va atrage 40 mil. dolari de la actionari, in...

Cazul de arbitraj impotriva Romaniei, atractiv pentru investitori

Investitorii vor avea dreptul, in total, la maximum 130 de milioane de dolari canadieni (119,7 milioane dolari) in contul drepturilor din valoarea arbitrajului. "Compania isi va pastra si dreptul discretionar de a initia proceduri de arbitraj si, in cazul in care o astfel de actiune este pornita, daca sa incheie un acord amiabil sau sa retraga actiunea, inclusiv asupra termenilor unei intelegeri sau ai renuntarii la procedura de arbitraj", se arata in comunicat.

Citeste si:

Plasamentul privat a fost subscris de o parte din actionarii Gabriel Resources. Obligatiunile, warranturile, actiunile si drepturile din valoarea arbitrajului nu pot fi vandute timp de patru luni, iar investitorii din SUA au restrictii la revanzare.

Publicatia canadiana The Glode and Mail a scris la inceputul lunii mai ca Gabriel Resources pregateste un caz de arbitraj international impotriva Romaniei in care va cere despagubiri de miliarde de dolari, dupa ce a incercat fara succes in ultimii 15 ani sa dezvolte proiectul minier Rosia Montana.

Gabriel Resources se pregateste pentru acest caz, care va fi audiat probabil la Viena in a doua jumatate a acestui an, concomitent cu oprirea activitatilor in Romania, pentru conservarea rezervelor financiare, a scris publicatia, fara sa citeze sursele informatiei. Compania a amenintat in septembrie anul trecut ca va da in judecata autoritatile romane pentru pana la 4 miliarde de dolari din cauza "multiplelor incalcari ale tratatelor de investitii", potrivit The Glode and Mail.

Proiectul Rosia Montana a fost intarziat incepand din anii '90 de protestatari bine organizaati si finantati, variind de la fermieri care nu vor sa-si piarda proprietatile pentru a face loc minei, la miliardari precum George Soros si celebritati precum Vanessa Redgrave, noteaza publicatia canadiana. Gabriel Resources a utilizat 550 de milioane de dolari pentru dezvoltarea proiectului si cheltuieli juridice, fara a avea ce sa arate in schimbul banilor, iar in ultimii 20 de ani a schimbat cinci directori generali, fiecare dintre acestia fiind convins ca proiectul este pe punctul de a face progrese semnificative.

Gabriel Resources detine 80,69% din actiunile RMGC, restul capitalului fiind controlat de statul roman, prin Minvest Rosia Montana. Actionarii RMGC au aprobat la 1 noiembrie transferul pachetului de 19,31% detinut de guvern de la Minvest Deva la Minvest Rosia Montana, in urma reorganizarii companiei de stat.

Actionarii Gabriel Resources sunt holdingul Electrum Global (16%), investitor in industria aurului, grupul BSG Capital (16%), controlat de omul de afaceri israelian Beny Steinmetz, cunoscut in principal pentru afaceri cu diamante in Africa, gigantul minier Newmont (13%), fondul de hedging Baupost Group (13%), controlat de miliardarul american Seth Klarman si fondul de hedging Paulson & Co. (10%), controlat de miliardarul american John Paulson. Actiuni reprezentand 26% din capitalul companiei sunt flotate liber pe bursa.