Consumul mic pe cap de locuitor, de circa 15-20 de inghetate pe an, si sezonalitatea foarte mare sunt cateva caracteristici ale pietei de inghetata care se pot schimba doar pe termen mediu si lung, numai printr-un efort al tuturor jucatorilor din piata, declara Andrei Rotaru, brand building executive Ice Cream&Tea Unilever.

Anul trecut industria locala de inghetata a scazut cu 5% in valoare si 6% in volum, la aceasta evolutie contribuind si vremea mai rece si mai ploioasa fata de ultimii ani, sustine Andrei Rotaru, citand datele Nielsen. Ca valoare piata de inghetata din Romania a atins 118 mil. euro. "Anul 2014 speram sa fie mai bun din toate punctele de vedere astfel incat piata de inghetata, in cel mai rau caz, sa stagneze versus 2013", declara Rotaru.

Unilever este prezent pe piata inghetatei prin divizia Algida in portfoliul careia se afla branduri precum Cornetto, Viennetta, Magnum, Carte D'Or, Big Milk sau Napoca, inghetata care este realizata pe plan local in parteneriat cu FrieslandCampina, in fabrica de la Baciu. Productia a fost prelungita de catre cele doua companii pana cel putin la finele acestui an. In fabrica de la Baciu sunt produse 45 de sortimente de inghetata Napoca. Restul brandurilor din portofoliul Algida sunt realizate in tari precum Germania si Italia.

Consumul anual de inghetata din Romania este unul dintre cele mai scazute din Europa, respectiv 1,5 kg per cap de locuitor. Spre comparatie, in tarile scandinave consumul anual se ridica la 8 kg/capita. "In tarile nordice de exemplu, aproape ca nu exista sezonalitate la inghetata ceea ce este un mare avantaj pentru producatorii de inghetata. Din pacate consumatorii romani sunt negativ influentati de perceptia gresita ca de la inghetata racesc, iar acest lucru afecteaza vizibil consumul in lunile mai racoroase. Medicii chiar recomanda consumul de inghetata pentru cresterea imunitatii, insa perceptiile de acest gen nu se pot schimba usor pe termen scurt", explica reprezentantul Unilever.

Grupul detinea anul trecut o cota de piata de 16% pe piata inghetatei, in care activeaza si Nestle si nume locale precum Betty Ice, Kubo Ice Cream, Alpin 57 Lux si Top Gel.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri