Bergenbier, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata berii din Romania, isi majoreaza capitalul social cu 65 milioane euro, surse din piata de profil aratand ca producatorul vrea sa investeasca in dezvoltarea activitatii.

In prezent, Bergenbier SA are un capital social de 2.888.966 lei (circa 654.000 euro). Potrivit datelor de la Registrul Comertului, compania este detinuta de firma Starbev Olanda (99,74%).

Pe ordinea de zi a unei AGA programata pentru luna august figureaza informarea actionarilor asupra necesitatii cresterii capitalului social al societatii, aprobarea de principiu a majorarii capitalului social prin noi aporturi, prin emiterea de noi actiuni, in valoare totala de 65 milioane euro, reprezentand 285,805 milioane lei la cursul BNR de 4.3970 lei/euro, din 20 iunie.

Surse din piata de profil au declarat pentru Mediafax ca, in pofida scaderii pietei de bere, producatorul estimeaza ca piata din Romania va reveni pe crestere si vrea sa investeasca in noi linii de productie si promovarea marcilor.

Bergenbier, parte din grupul nord american Molson Coors Brewing Company, activeaza in Romania din anul 1994. In vara lui 2012, Molson Coors a a finalizat preluarea producatorului de bere StarBev, cu operatiuni si in Romania, pentru 2,65 miliarde euro.

Bergenbier opereaza in prezent o unitate de productie la Ploiesti, iar echipa numara aproximativ 680 de angajati. Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri neta de 440,48 milioane lei (99,7 milioane euro), in crestere cu aproximativ 1% comparativ cu 2012, si si-a redus pierderile cu 28%, la 102,26 milioane lei (23,14 milioane euro), conform datelor de la Ministerul Finantelor Publice.

Potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurentei piata berii din Romania este concentrata, de tip oligopol, patru mari producatori, SAB Miller - Ursus, Heineken, Molson Coors - Bergenbier si URBB - Grupul Carslberg, detinand impreuna aproximativ 85-90% din piata romaneasca. Pe langa acestia, mai sunt prezenti doi producatori autohtoni care au dezvoltat capacitati de productie mari, respectiv Romaqua si European Food.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri