"Pe mine trecutul nu ma intereseaza, ma intereseaza prezentul sii viitorul. Chestiunea cu greaua mostenire a predecesorilor este o chestiune fumata, careia nu ii dau niciun fel de importanta", a spus ministrul, potrivit Mediafax. El a afirmat ca "obiectivul zero" este aducerea pe profit a companiilor din subordinea institutiei, ceea ce presupune limitarea cheltuielilor si maximizarea veniturilor.

"Obiectivele mele sunt legate de buna functionare a ministerului. Prin buna functionare eu inteleg faptul ca toate companiile din subordinea ministerului trebuie sa fie pe profit. Stim asta de la Marx incoace, ca esenta ratiunii de a exista a societatii capitaliste este obtinerea profitului. In consecinta, toate procesele care ar urma sa se intample, legate de potentiale privatizari, mentinerea lor in patrimoniului statului, gandirea pe care o poti avea ca decident, sunt legate de profitabilitatea acelei societati sau de faptul ca ea este pe pierdere", a spus Ioan Rus.

Ministrul estimeaza ca in acest an unele companii isi vor reduce pierderile, iar altele vor fi aduse pe zero sau la un minim profit, precizand ca este necesar cel putin un an pentru a genera masuri care sa determine diminuarea rezultatelor negative. "La finele lui 2015 am obiectiv ca toate sa fie pe profit operational", a mentionat Ioan Rus.

Citeste si:

Intrebat despre momentul cand companiile cu pierderi vor ajunge si la castiguri nete, Rus a spus ca in cazul celor care au nevoie de finantari masive se va putea vorbi despre profit net "intr-un orizont de timp care se va intinde dincolo de 2015". Printre cele mai importante companii detinute de stat prin intermediul Ministerului Transorturilor cu pierderi la nivelul anului trecut se numara CFR Marfa (-262,9 milioane lei), Tarom (-130,1 milioane lei) sau Metrorex (-64,4 milioane lei). CFR Calatori, care nu a raportat rezultatele din 2013 la Ministerul Finantelor, a incheiat anul 2012 cu pierderi de 992,2 milioane lei.

Pe de alta parte, procesul de selectare de manageri privati pentru companiile din subordinea ministerului a fost reluat, iar in acest moment Ioan Rus nu isi propune sa opereze schimbari la nivelul conducerilor actuale. "Eu plec de la prezumtia de competenta la fiecare om pe care il intalnesc, de la prezumtia de buna credinta la fiecare om pe care il intalnesc, deci eu personal nu operez de la ficat cu nimic. Operez doar rational. Sper ca voi reusi sa fac acest lucru", a spus ministrul.

El a precizat ca in fiecare dimineata, la 7:30, are intalniri cu secretarii de stat pentru a discuta si analiza actiunile din ziua precedenta si cele viitoare, iar daca fiecare dintre acestia, alaturi de directorii din minister, vor raspunde unui stil "mai nemtesc" de a lucra, nu va avea motive sa opereze schimbari nici la nivelul conducerii ministerului.