Potrivit studiului, 48% dintre romanii care cumpara produse din strainatate aleg articole destinate ingrijirii locuintei, in timp ce 39% opteaza pentru parfumuri si produse cosmetice. Produsele vestimentare si incaltamintea sunt achizitionate de 33% dintre romani, in timp ce electronicele/electrocasnicele de 22% dintre acestia, iar tigarile si tutunul de 14%.

Mai mult, 17% dintre romanii din mediul urban au cumparat cel putin o data la trei luni produse din hipermarketuri/ supermarketuri situate in afara tarii. Procentul celor care fac anual astfel de cumparaturi ajunge insa la o treime (33%).

In ultimele trei luni de zile, romanii au cumparat produse din tari precum Bulgaria (18%), Ungaria (17%), Italia (13%), Moldova (8%) si Spania (7%). “Romanii sunt atrasi in primul rand de preturile mai avantajoase practicate de magazinele din tarile vecine. Diversitatea gamelor de produse si posibilitatea achizitionarii unor branduri diferite fata de cele disponibile la raft in Romania contribuie de asemenea la orientarea acestora catre orasele din apropierea granitelor”, declara Ioana Bogus, client service manager Exact Cercetare&Consultanta.

Citeste si:

Pe de alta parte, in ultimul an, 16% dintre respondenti au primit cel putin o data la trei luni produse cumparate de rude/prieteni din hipermarketuri/supermarketuri din afara tarii. Procentul celor care primesc astfel de produse anual atinge insa aproape jumatate din populatie – 48%. In acest context, produsele alimentare se situeaza pe primul loc (69%). Romanii mai primesc imbracaminte si incaltaminte (53%), parfumuri si produse cosmetice (47%), produse pentru intretinerea locuintei (32%), bauturi sau sucuri (30) si jucarii (26%).

In ceea ce priveste cumparaturile online realizate, 1 din 2 romani din mediul urban au cumparat produse online cu o frecventa cel putin trimestriala. Dintre acestia, peste jumatate au achizitionat produse electronice sau electrocasnice (55%). Acestea sunt urmate de produsele de imbracaminte si incaltaminte (45%), parfumuri si produse cosmetice (39%), carti sau CD-uri (27%), jucarii sau jocuri (17%), produse pentru ingrijirea locuintei (8%) si produse alimentare (7%).

Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.261 de persoane cu varste cuprinse intre 18 si 60 de ani, rezidente in mediul urban.