Societatea mixta, SC Fantanele Gas Power SA, va fi detinuta in proportie de 90% de catre Marubeni Corporation, restul de 10% din actiuni revenind Electrocentrale Bucuresti. Centrala pe gaze va avea o capacitate de circa 250 MW, iar compania nou creata va functiona ca producator independent de energie (IPP), se arata intr-un comunicat ELCEN, potrivit Mediafax.

"Implementarea proiectului de la Fantanele, in colaborare cu Marubeni, este benefica nu numai pentru ELCEN, cat si pentru Sistemul Energetic National. Flexibilitatea si eficienta solutiei tehnice alese pune la dispozitia sistemului o sursa pentru echilibrare si capacitatea necesara ca rezerva la regenerabile", a declarat, in comunicat, directorul general al ELCEN, Gabriel Ignat. La semnarea documentelor pentru infiintarea societatii mixte au participat directorul general al ELCEN, Hiroshi Tachigami, presedintele Marubeni Europower, precum si alti reprezentanti ai celor doua companii si din partea autoritatilor.

Marubeni Europower, planuri de extindere in Romania

"Fantanele este primul nostru proiect de investitie in infrastructura din Romania si suntem incantati pentru atingerea acestei etape de dezvoltare, ca parte a strategiei pe termen lung pentru o participare mai semnificativa in Europa Centrala si de Est. Marubeni Europower urmareste sa-si extinda prezenta in Romania, iar acest proiect pilot poate sa demonstreze stabilitatea, siguranta si functionalitatea unei piete de energie care tinde catre un sistem energetic independent", a afirmat, la randul sau, presedintele Marubeni Europower.

Proiectul presupune realizarea unor unitati de productie de energie electrica alimentate cu gaze naturale, amplasate in incinta fostei Centrale Termoelectrice Fantanele, care este in prezent dezafectata. In ceea ce priveste finantarea, circa 30% din capital va fi aport in numerar al Marubeni la capitalul social al societatii mixte, restul urmand sa fie asigurat prin imprumuturi de la institutii de credit si/sau banci comerciale. ELCEN va contribui cu aport in natura, prin terenul necesar realizarii proiectului si accesul la utilitati.

"Noua companie va fi inregistrata la Registrul Comertului pe parcursul lunii august 2014, urmand sa fie parcurse toate etapele necesare obtinerii inchiderii financiare. Potrivit estimarilor actuale, constructia centralei va fi realizata in aproximativ 18 luni de la data inchiderii financiare a proiectului. Intrarea in exploatare comerciala a noii centrale ar urma sa aiba loc in 2017", se mai arata in comunicat.

Citeste si:

Producatorul de electricitate si caldura controlat de stat si corporatia japoneza Marubeni au semnat in luna iunie a anului trecut un acord pentru o investitie de 150 milioane de euro intr-o centrala de productie a energiei in Fantanele.

ELCEN este cel mai mare producator de energie termica din Romania (40%) si din Bucuresti (85%) si acopera 4,8% din energia electrica produsa la nivel national. Compania a fost infiintata in decembrie 2002, ca filiala a Termoelectrica, si este detinuta de Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie.

In 2013, ELCEN a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 1,7 miliarde de lei (380 milioane de euro) si un profit net de 51 milioane de lei (11,7 milioane de euro). ELCEN urmeaza sa se divizeze si sa transfere parti din patrimoniu catre doua societati nou infiintate, Electrocentrale Constanta si Electrocentrale Titan, care vor trece ulterior la autoritatile locale, iar compania ramasa va fuziona cu RADET.

Fondata in 1858 in Japonia, Marubeni Corporation este un conglomerat industrial care acopera diverse segmente, incluzand infrastructura, energie, transporturi, constructii, finante, retail, industria textila, industria celulozei, imobiliare, logistica si IT. In anul fiscal incheiat la 31 martie 2014, Marubeni a obtinut venituri de peste 100 miliarde dolari si un profit operational de peste 2 miliarde dolari. Marubeni Europower este divizia europeana a Marubeni Corporation pentru dezvoltarea proiectelor IPP. In Romania, compania este prezenta din 1975, fiind implicata in diverse proiecte in domeniul industriei chimice si metalurgice.