Acesta va fi primul magazin al retailerului de mobila din Sibiu si, totodata, primul din reteaua centrelor comerciale detinute de ARGO in Romania. "Shopping City Sibiu va aloca noului magazin JYSK o unitate independenta, cu doua nivele, cu o suprafata de 1.300 metri patrati, amplasata langa unitatile Mobexpert si Zoomania", a declarat, intr-un comunicat, Avi Shloush, director comercial Argo Capital Management, relateaza Mediafax.

JYSK a intrat pe piata din Romania in anul 2007, iar in prezent reteaua detine 15 magazine in Bucuresti, Arad, Baia Mare, Constanta, Cluj, Deva, Galati, Oradea, Pitesti, Satu Mare, Suceava, Targu-Mures si Timisoara si are in plan sa ajunga la o retea de 100 de unitati pe termen mediu.

Compania comercializeaza mobilier pentru casa si gradina, saltele, pilote, perne, perdele, decoratiuni, accesorii pentru casa, produse pentru baie, solutii pentru depozitare etc.
Tranzactia a fost intermediata de compania de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle (JLL).

JYSK Group a deschis primul magazin in Danemarca, in 1979, iar astazi are peste 2.100 de magazine in 36 de tari. Shopping City Sibiu are o suprafata de peste 80.000 de metri patrati fiind cel mai mare dintre cele patru parcuri comerciale detinute de ARGO in Romania.