Vanzarile grupului israelian Strauss Coffee, producatorul cafelei Doncafe, in Romania au scazut cu 6% in primul semestru, comparativ cu perioada similara a anului trecut, la 107 milioane sekeli (22,8 milioane euro), pe fondul intensificarii concurentei de pe piata.

In lei, reducerea a fost de 3,6%. In primele sase luni ale anului trecut, Strauss a raportat vanzari de 114 milioane sekeli pe piata romaneasca. In primul trimestru, producatorul a raportat o scadere cu 13,6% in sekeli, la 48 milioane sekeli (10,4 milioane euro), si cu 9,4% in lei, in timp ce in al doilea trimestru vanzarile au stagnat la 59 milioane sekeli (12,5 milioane euro), scrie Mediafax.

"Vanzarile au fost influentate in principal de intensificarea concurentei de pe piata si de erodarea cu 2,6% a ratei medii de schimb a leului in raport cu sekelul in prima jumatate din 2014, comparativ cu perioada similara a anului trecut", se arata intr-un raport al grupului.

Strauss Coffee a anuntat in februarie preluarea brandului de cafea solubila Amigo, comercializat in principal in Romania, tranzactia de 20 milioane dolari fiind aprobata de Consiliul Concurentei. Activele preluate de la compania braziliana Cia Iguacu de Café Soluvel constau in marcile de cafea Amigo, drepturile de proprietate intelectuala aferente Amigo, numele de domeniu si stocul de cafea si produse finite Amigo existente in proprietatea vanzatorului, la momentul tranzactiei.
Compania mentioneaza ca a primit avizul autoritatilor antitrust dupa data acestor raportari financiare.

Dupa aceasta preluare, Strauss Coffee ocupa locul doi pe piata cafelei solubile din Romania, dupa Nestle. Un alt concurent important pe piata locala este compania Modelez (fosta Kraft Foods), cu brandul Jacobs. Cafeaua solubila Amigo este cunoscuta in Romania din 1983 si a inregistrat in 2012 vanzari de 12,5 milioane de dolari si o cota de piata in volum de 1,8%. Brandul a intrat ulterior si pe alte piete din regiune.

Grupul israelian Strauss Coffee este prezent in Romania din 1994 si este cel mai mare producator de cafea din piata romaneasca, brandul sau Doncafe avand in 2012 o cota de piata in volum de circa 22%. Strauss Romania a avut in 2013 o cifra de afaceri de 213 milioane lei (48,2 milioane euro), in scadere cu 9,5% comparativ cu 2012, si pierderi de 4,5 milioane lei (1 milion euro), cu 59% mai mici.

Prezenta in 20 de tari, Strauss Coffee are 14 fabrici si vanzari anuale de peste 1 miliard de dolari si produce si vinde cafea prajita si macinata, boabe si cafea instant, dar si cappuccino, espresso, ceaiuri si ciocolata calda.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri